Este o zi extrem de importantă la Chișinău. Maia Sandu a fost învestită marți în funcție pentru cel de-al doilea mandat în fruntea Republicii Moldova. A depus jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatului Republicii din Chișinău.
Zeci de persoane au luat parte la eveniment, printre care premierul Dorin Recean. În cadrul discursului pe care l-a susținut ulterior, Maia Sandu a vorbit despre piedicile cu care s-a confruntat în primul mandat.
„ Astăzi, revin în fața dumneavoastră, cu recunoștință și responsabilitate deopotrivă. Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum pe care l-am început împreună, acum 4 ani. Primesc acest nou mandat în primul rând cu smerenie, dar și cu determinare.
Patru ani în urmă, am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră. Însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de restriște. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. După pandemie a urmat creșterea prețurilor, criza energetică, șantajul cu gaze, acum- șantajul cu întuneric. Dar toate aceste crize pălesc în fața războiului brutal de la hotarul nostru. Un război care a alungat de acasă milioane de oameni, a afectat economia, și ne-a marcat ca oameni- am devenit martori ai unor tragedii și atrocități pe care nu le credeam posibile în vremurile noastre.
În aceste împrejurări vitrege, noi am stat drepți, am rămas uniți, și am mers hotărâți înainte. Am reușit să păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața amenințărilor externe. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru patriotism, curaj și unitate, pentru omenie și generozitate. Putem fi mândri că, în pofida greutăților, am reușit să fim de partea bună a istoriei!”, a spus președinta Maia Sandu.
Maia Sandu: „Oameni ai țării, fiți mai buni ca mine, ca a noastră clasă politică”
Maia Sandu le-a promis moldovenilor să îi susțină în permanență și le-a reamintit oamenilor că prin vot își decid soarta. De asemenea, a făcut apel la unitate.
„Ca președinte contați pe mine. O să vă ajut, o să vă sprijin, o să vă ghidez, cu smerenie și bună credință, pe măsura puterii mele și cu voința lui Dumnezeu. Dar voi sunteți stăpânii destinului vostru și sunteți prezentul și viitorul țării.
Oameni ai țării, fiți mai buni ca mine, ca a noastră clasă politică, fiți mai buni ca voi înșivă în anii anteriori. Moldova crește cu Ambiție, cu ambiția noastră de a nu mai aștepta, de a nu ne speria, de a refuza să ne lăsăm dezamăgiți și descurajați. Ambiția de a lupta, indiferent de ce face statul, de crize, de probleme, ambiția de a reuși pentru voi și familiile voastre.
Haideți să reușim împreună, haideți sa ne gândim zilnic ce putem face în plus sau mai bine, pe cine admirăm, de la cine învățăm și cu cine putem face echipă. Antreprenori ai țării, arătați și voi drumul spre bunăstare. Instituții media, identificați și promovați oameni și istorii de succes. Societate civilă, inspirați o națiune zi de zi, așa cum ați făcut-o în acest an. Angajați publici, demonstrați în fiecare zi că statul este aici pentru cetățeni.
Judecători și procurori, faceți justiția pe care o așteaptă întreaga țară. Da, eu, Parlamentul, Guvernul vom depune toate eforturile, dar vă invit la o mare mobilizare națională, căci dacă nu ne salvăm singuri, nu ne salvează nimeni. Să avem ambiția asumării, ca oameni și ca echipă”, a conchis lidera de la Chișinău.