Maia Sandu devine prima femeie preşedintă a Republicii Moldova
Fostul premier proeuropean Maia Sandu a obţinut o victorie în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Republica Moldova, duminică, înfrângându-l cu un scor important pe preşedintele în exerciţiu prorus Igor Dodon.
Maia Sandu promite să lupte fără milă împotriva corupţiei, iar Dodon este vizat de acuzaţii de corupţie în mandatul său de patru ani.
Victoria lui Sandu, în vârstă de 48 de ani- prima femeie care devine preşedintă în această fostă republică sovietică ce ezită de ani de zile între ambiţiile sale europene şi o apropiere de Moscova- riscă să nu fie văzută cu ochi buni de Rusia, care se teme că ar putea să-şi piardă influenţa în regiune.
Rezultatul scrutinului a fost sărbătorit în faţa cartierului general de campanie al candidatei, în centrul Chişinăului.
”Maia Sandu, preşedintă” şi ”O ţară pentru tineri”, au scandat zeci de susţinători ai acesteia, care au aplaudat şi i-au oferit flori, mai ales galbene, culoarea campaniei sale.
Agitând steaguri naţionale, ei au băut şampanie cu pahare de hârtie, înainte să se disperseze, în noaptea de duminică spre luni.
Dodon, în vârstă de 45 de ani, nu s-a exprimat cu privire la rezutatul votului, însă a făcut ”apel la calm”.
Victoria lui Sandu preconizează ”o scădere clară a influenţei ruse”, a declarat pentru AFP directorul executiv al Institutului pentru Politică Europeană şi Reforme de la Chişinău Iulian Groza.
Sandu, care are reputaţia de a fi incoruptibilă, ”va face reformele să avanseze” şi ”va promova apărarea intereselor naţionale în dialogul cu Rusia”, a adăugat Groza.
Maia Sandu, de formaţie economist, a lucrat la Banca Mondială (BM) la Chişinău din 1998 în 2005, iar apoi la Washington, din 2010 în 2012. Înainte de a deţine scurt timp funcţia de premier, ea a fost ministrul Educaţiei.
Rusia, care se confruntă anul acesta cu mişcări de contestare în Belarus şi Kîrgîzstan, pe care le consideră zona sa de influenţă, după ce şi-a întrerupt relaţiile cu Ucraina, l-a susţinut în mod deschis pe Dodonn.
Vladimir Putin l-a primit pe Dodon la Kremlin şi a anunţat un ajutor financiar pentru Republica Modova, a cărei economie este foarte agricolă şi care a fost afectată de secetă anul acesta.
Moscova a acuzat Washingtonul de orchestrarea unui ”scaneriu revoluţionar în (Republica) Moldova în noiembrie”.
ŞANSA SCHIMBĂRII
Bucureştiul- care are legături istorice puternice cu această ţară românofonă- a susţinut-o, la rândul său pe Sandu.
Amputată de o parte a teritoriului său- Transnostria, aflată sub controlul separatiştilor proruşi-, Republica Moldova, o ţară cu 3,5 milioane de locuitori, este una dintre cele mai sărace ţări din Europa.
Republica Moldova, situată între Ucraina proocidentală şi România, un stat membru UE, a fost zguduită în 2015 de un uriaş scandal de corupţie cu privire la ”dispariţia” unui miliard de dolari- echivalentul a 15% din PIB-ul ţării- din seifurile a trei bănci naţionale.
”Acum aveţi puterea să-i pedepsiţi pe cei care v-au furat, care v-au redus la sărăcie şi v-au obligat să plecaţi de acasă”, a tunat Sandu duminică, după ce a votat la Chişinău, referindu-se în mod clar la rivalul său.
Sandu a creat o surpriză clasându-se pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale- cu ajutorul susţinerii fără precedent a diaporei.
În al doilea tur, moldovenii care trăiesc în străinătate s-au dus din nou masiv la urne.
Aproximativ 258.000 de moldveni au votat în străinătate- un record- faţă de 150.000 în primul tur.
”Va exista oînfruntare” cu Parlamentul, ”însă şansele şi speranţele schimbării au apărut, cu toate acestea”, apreciază expertul Viktor Ciobanu, citat de site-ul Newsmaker.md.