Maica Paraschiva e medic in Slobozia! De la cabinet pleaca direct la manastire
Maicuta Paraschiva este medic de familie in Slobozia si trateaza in fiecare zi zeci de pacienti
Maica Paraschiva lucreaza intr-un cabinet din centrul orasului si este medic de familie. Pacientii ei spun ca le trateaza nu doar bolile, ci si sufletele. De altfel, de multe ori cand are pacienti amarati, maica Paraschiva le da de la ea tratamentul sau le da bani pentru a-si cumpara medicamente.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Maica Paraschiva poarta pe sub halatul alb de doctor si hainele calugaresti. Povestea ei, prezentata de Trinitas TV, este una simpla. Inainte de a fi medic, Paraschiva a fost calugarita. A fost sfatuita sa dea la Facultatea de Medicina si, la terminarea studiilor, in urma cu mai bine de 10 ani, a ajuns in Slobozia. Era medic la un dispensar de sat. “Tin minte si acum ca m-au primit la dispensar, la sat, cu o expresie ciudata. Ma intrebau daca ii consult sau le fac consiliere spirituala. Le-am spus ca sunt medic si vreau sa-i consult, sa-i ajut sa se vindece”, a povestit maica Paraschiva.
Maica Paraschiva Cornea are in jur de 4000 de pacienti, consultand zilnic cateva zeci. Dupa programul de la cabinet, maicuta isi da jos halatul alb si se intoarce acasa, in chilia manastirii care o gazduieste.