Procesul nu este nou, insa el a tot fost mutat de la o instanta la alta. Primul termen la Judecatoria de la Deva are loc pe 22 ianuarie.
Silvanei Peng, mama unei gimnaste, care a facut parte din lotul de la Izvorani, in ciclul olimpic anterior, i se cer daune morale de 100.000 de euro. Procesul este initiat de fostul presedinte al Federatiei de Gimnastica, Adrian Stoica, iar Andreea Raducan, noua sefa de la Gimnastica l-a continuat.
Acuzatiile care l-au revoltat pe Adrian Stoica sunt, conform ilfovsport.ro faptul ca ar fi decimat o generatie intreaga de sportive, ca dezastrul gimnasticii romaneşti, prin necalificarea la Olimpiada de la Rio, i se datoreaza, ca banii primiti de la MTS si COSR au fost cheltuiti fara eficienta.
Procesul trebuia sa inceapa la Buftea, in 2016 dar Silvana Peng a cerut mutarea la Deva, unde are domicliul, instanta insa a retrimis cazul la Curtea de Apel.
Silvana Peng este contrariata de faptul ca Andreea Raducan a continuat acest proces. “In 22.01.2018, Andreea Raducan te astept la termen la Tribunalul.Deva. Plimba-te in numele FRG, daca tot ceri 100.000 euro de la gimnasta Asiana Peng”, este mesajul postat de Silvana Peng pe pagina ei de socializare.
Mama Asianei Peng a reclamat la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) faptul ca fiica sa a suferit grave traume psihice si fizice, la Centrul de la Izvorani, unde isi desfasura activitatea lotul olimpic de gimnastica, din care facea si ea parte. In petitia trimisa la CNCD, Silvana Peng vorbea despre: umilinte, infometare, izolare, tratament diferentiat (pentru aspectul asiatic si culoarea Asianei), mentinerea gimnastei cu minus un kg, sub cea optima data de INMS.
“ Abuzurile repetate asupra copilului meu, vocabularul inadecvat, tratamentul diferentiat al antrenorilor au dus la aceasta ancheta penala. În prima sedinta de audieri, de la CNCD, ce a avut loc in luna aprilie 2016, am cerut CNCD sa solicite inregistrarile video din Sala de la Izvorani, fie si pe ultimele trei luni din 2015, nu zic din decembrie 2012. Acolo se poate vedea clar cum s-a lucrat la antrenamente, cat dezinteres a fost si de cum s-a distrus o generatie intreaga de gimnaste”, a declarat Silvana Peng pentru ilfovsport.ro