Fiica lui Aurelian Preda, Ana Maria, îl acuză de câteva luni pe Nicușor Iordan că a abuzat-o sexual de mai multe ori și că o obliga să spună în public că el este tatăl ei adoptiv. În declarațiile depuse la dosarul anchetei, Ana le-a povestit procurorilor cum Nicușor Iordan îi spunea că face sex cu ea ca să economisească bani.
”La circa două luni după moartea tatălui, numitul Iordan Nicușor Claudiu a început să-mi facă avansuri sexuale, iar eu l-am refuzat de fiecare dată. Ulterior, mi-aduc aminte că eram răcită, iar el era foarte afectuos cu mine, îmi servea ceaiuri și supe și, în această perioadă, nu știu cum s-a întâmplat, însă știu că numitul Iordan Nicușor Claudiu a reușit să întrețină
cu mine un act sexual.”, a povestit fata lui Aurelian Preda despre abuzurile la care ar fi fost supusă de Nicușor Iordan.
În replică, Nicușor Iordan s-a mulțumit să demonteze punctual acuzele fetei lui Aurelian Preda, declarând că Ana Maria minte grosolan în ceea ce îl privește.
”Cum poate să susțină că fiul meu i-a făcut ceva, când el a ajutat-o mereu? Normal că nu mi-a picat bine când a început scandalul, ce mamă își dorește să vadă vorbindu-se așa despre băiatul ei
în public, pe la televizor? Ana Maria trebuie să realizeze că un cuvânt prost spus sau aruncat la nervi provoacă mult rău! Ea a fost în casa mea, în curtea mea, era ca parte din familia noastră și după aia vii la televizor și arunci cu noroi fără nici o dovadă, nimic? Păi cine a ajutat-o cel mai mult când nimeni nu o băga în seamă, nu Nicușor? El a promovat-o peste tot, cânta cu ea, să se afirme și ea...Ultima
dată a fost la noi în casă, în Teleorman, pe 2 februarie 2019, când am plecat cu toții la mânăstirea Dervent, era toată numai un zâmbet și după aia în aprilie declanșează tot scandalul ăsta? Păi cum mai zâmbeai tu lângă noi atâtea luni dacă ar fi fost abuzată, așa cum zice ea? Să fim serioși! Eu nu mă sar în apărarea băiatului meu, că e mare și se descurcă el, dar e strigător la cer ce se întâmplă!”, s-ar fi confesat Dorina, mama lui Nicușor Iordan, unor apropiați.