Claudiu Mihuț, corespondent Kanal D, ne aduce mai multe informații:
Femeile însărcinate nu vor mai fi nevoite să aștepte la coadă
„Femeile gravide, dar și persoanele însoțite de copii cu vârsta de mai puțin de 5 ani vor avea prioritate la ghișeele, la casele de marcat ale instituțiilor publice, dar și ale magazinelor. Acest lucru nu se va aplica în cazul în care există deja spații special amenajate pentru aceste categorii.
Ei bine, instituțiile publice și magazinele vor fi obligate să amplaseze la vedere, afișe, care să conțină aceste noi prevederi. Ulterior, femeile însărcinate și cei care vin însoțiți de copilași mai mici de 5 ani vor putea să treacă în fața celor care așteptau deja la coadă.
Instituțiile publice și magazinele care nu se vor conforma cu aceste noi prevederi riscă sancțiuni cuprinse între 200 și 1.000
de lei.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
Noul proiect de lege presupune și amenajarea unor locuri de parcare pentru categoriile despre care am discutat anterior. Acest amendament va fi aplicabil doar în cazul în care în acel perimetru vor exista în total mai mult de 10 locuri de parcare.
Cei care au spațiu suficient, dar nu vor să se adapteze la aceste prevederi riscă și ei sancțiuni cuprinse între 2.000 și 10.000
de lei.
Proiectul a fost votat de 259 de deputați, 2 au fost împotrivă, iar alți 7 s-au abținut.”, transmite Claudiu Mihuț, corespondent Kanal D.