Vasile Lavric, cunoscut și sub numele de „mâncătorul de femei”, a primit, în cursul zilei de marți, pedeapsa finală pe care o are de executatt.
Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au menținut soluția colegilor de la Tribunal și l-au condamnat pe Lavric pentru comiterea infracțiunii de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte, la o pedeapsă de 30 de ani în spatele gratiilor.
Citește și: VIDEO- „A spart sticla și mi-a băgat-o în mână”. Patronul unui restaurant din Baia Mare a fost atacat de doi bărbați în timp ce livra o comandă de pizza
„Mâncătorul de femei” va sta 30 de ani în spatele gratiilor
Soluția este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță. El a fost trimis în judecată la mijlocul anului trecut și este în arest preventiv de la finalul lui 2020.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a 7 bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme.
Totodată, procurorii au solicitat în baza art. 330 din Codul de procedură penală menținerea măsurii arestării preventive și a sechestrului asigurător constituit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Monitorul de Suceava.
Citește și: VIDEO- „Gândiți-vă la părinții voștri când călcați accelerația. Ei mor odată cu voi!” Lacrimi de durere după moartea lui Alex, tânărul din Năvodari care s-a răsturnat cu mașina într-un sens giratoriu
Cum a început totul?
Aurica Lavric (fostă Bodnărescu) avea relații cu Vasile Lavric încă din anul 2005, atunci când au dispărut alte două femei din viața bărbatului, iar în 2015 cei doi s-au căsătorit și au avut împreună trei copii.
În ultima perioadă, Lavric începuse să fie din ce în ce mai gelos pe soția lui și era afectat destul de mult și de vorbele localnicilor care spuneau despre femeie că nu a fost „ușă de biserică”.
Bărbatul a intrat la bănuieli pentru că la acea vreme femeia stătea mult cu telefonul în mână. În plus, unul dintre copii i-ar fi spus la un moment dat că femeia vorbește pe facebook cu bărbați și le trimite „inimioare”.
Citește și: „Tăticule, fără tine suntem terminați!” Nicolae, angajatul de la Petromidia care a căzut în bazinul cu azot, a fost înmormântat. Familia bărbatului este îngenuncheată de durere
Vasile Lavric nu folosea telefoane mobile din noua generație și nu avea cunoștințe legate de rețelele de socializare.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Vasile Lavric presta servicii de tractări auto și i-ar fi spus soției, pe 10 iunie 2020, că au de făcut împreună o deplasare mai lungă.
„În seara de 10 iunie 2020, după ce a informat membrii de familie că ar avea de prestat un serviciu de tractare la o distanţă mai mare de domiciliu, unde urma să meargă împreună cu Lavric Aurica, inculpatul şi soţia sa au părăsit împreună domiciliul, deplasându-se cu platforma de tractare într-o direcţie necunoscută.
În cursul acelei nopţi, inculpatul şi-a ucis soţia şi i-a ascuns cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală, după care s-a întors singur acasă în cursul dimineţii", se arată în referatul propunerii de arestare înaintat de procurori, potrivit sursei citate anterior.
Citește și: Bilanțul tragediei de la Belgrad crește la 10 morți. A murit încă un copil, dintre cei împușcați de elevul de 13 ani: „E multă durere”
Bărbatul le-a spus copiilor lui și rudelor că Aurica a plecat ba pe la rude prin țară, ba în Italia la o soră. De atunci, femeia nu a mai dat nimănui niciun semn de viață, nici măcar persoanelor apropiate. La acea vreme, femeia încă alăpta cel mai mic dintre copii, în vârstă de 2 ani.
Poliția a primit sesizarea cu privire la dispariția femeii relativ târziu.
Citește și: „Pacientul M”: Bărbatul căruia i-a trecut un glonț prin creier, a supraviețuit și a descoperit o față stranie a lumii. „M se uita la ceas în orice direcție pentru a afla ora”
Mai multe femei au dispărut din viața lui Vasile Lavric
Despre celelalte soții dispărute, în propunerea de arestare nu s-a făcut referire.
Bărbatul a fost principalul suspect în disparițiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana Iordache, dispărută în 1995, când avea doar 16 ani și Nicoleta Lavric, fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani, dar și Ramona Iordache, care avea 18 ani atunci când a dispărut și nu a mai fost văzută din iunie 2005.
Bărbatul ar fi avut relații cu toate trei femeile. În plus, în timp ce era căsătorit cu Nicoleta, bărbatul i-a făcut un copil Ramonei, care la acea vreme era minoră. El a fost atunci trimis în judecată pentru act sexual cu un minor, însă a scăpat de condamnare.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: „Am simțit o bubuitură în acel moment”. Accident rutier înfiorător în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc
În cazul surorilor Iordache, procurorii l-au putut pune sub acuzare doar pentru o tentativă de omor asupra celei care i-a fost soție cu acte, Nicoleta Iordache.
Procurorii au stabilit că, în noiembrie 2000, Lavric și-a lovit soția de atunci, pe Nicoleta, cu un ciocan în cap, de mai multe ori. Loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viața, dar procurorii au invocat intenția, modul în care s-a petrecut agresiunea și a fost acuzat de tentativă de omor.
Citește și: „Îi era atât de dor de tatăl lui!”. Un băiețel de 7 ani a murit la câteva săptămâni după ce și-a găsit tatăl mort, în baie. Cum s-a produs tragedia?
Soţia sa a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată şi a trăit încă cinci ani alături de soţul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005. Scandalul care a dus la tentativa de omor cu ciocanul a plecat de la faptul că Nicoleta aflase că bărbatul a avut o relația cu sora ei minoră, din care a rezultat un copil.
Alte două femei cu care Lavric a trăit în tinerețe au murit și ele în mod suspect, una într-un accident rutier și una acasă, în pat, de infarct, la 21 de ani.