Victmele erau uneori răpite din gări şi ţinute în condiţii improprii, în încăperi încuiate cu lacăt. Pentru a fi determinate să muncească, victimele erau suspuse abuzului fizic şi psihic, li s-au confiscat actele şi telefoanele mobile, nefiindu-le permisă interacţiunea cu alte persoane.

”La data de 04.06.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au efectuat un număr de 2 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a localităţii Bozânta Mică, judeţul Maramureş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de

trafic de persoane”, a transmis, joi, DIICOT.

Maramureş: Cinci bărbaţi au sechestrat timp de un an mai multe persoane pe care le obligau să muncească pentru ei până la epuizare

Procurorii au precizat că, în perioada mai 2019 – mai 2020, mai multe persoane aparţinând aceleiaşi familii au constituit un grup infracţional organizat, care a exploatat persoane vulnerabile (cu handicap psihic, ori fără adăpost care nu se pot întreţine singure şi nu au resurse de subzistenţă), prin folosirea acestora la prestarea unor munci fizice în gospodăria lor, utilizând în acest scop constrângerea fizică şi morală.

Victimele erau supuse la acte de violenţă fizică şi ameninţări, înfometate şi sechestrate.

”Astfel, membrii grupării infracţionale au dezvoltat o practică din a se deplasa periodic pe raza Gării CFR din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, unde, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se află diverse persoane din categoria celor menţionate anterior, le răpesc efectiv ori le determină în baza unor promisiuni mincinoase (falsul pretext că vor fi plătite adecvat pentru a presta munci agricole ori de îngrijire a animalelor din gospodăriile membrilor grupului infracţional) să accepte să se deplaseze cu

ei la adresele acestora de domiciliu. Ulterior, după ce victimele ajung la domiciliile membrilor grupării, aceştia exercită asupra lor violenţe fizice şi verbale pentru a-i determina să accepte din teamă exploatarea prin forma obligării acestora să muncească până la epuizare în gospodăriile lor, fără a fi plătiţi, fără a fi hrăniţi corespunzător şi lipsindu-i de posibilitatea de a părăsi locaţiile respective (reţinându-li-se ilegal actele de identitate, telefoanele mobile – pentru a-i împiedica să mai ia legătura cu persoane din exterior ori cu autorităţile – şi sechestrându-i în diverse anexe gospodăreşti ale căror uşi de acces sunt încuiate de către membrii grupării
cu lacăte)”,
a mai transmis DIICOT.

maramureș obligați să muncească

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Poliţia Română a precizat că în cauză sunt cercetaţi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 56 de ani.

Citeste si: Unde găseşti cele mai ieftine măşti de protecţie?

Citeste si: Noi măsuri de relaxare începând cu 15 iunie? Anunţul făcut de Marcel Vela

Citeste si: Suedia îşi recunoaşte eşecul în lupta cu COVID-19

Cu ocazia percheziţiei domiciliare, într-una dintre încăperile unei gospodării a fost găsită sechestrată o persoană de sex masculin.

Citeste si: Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu au dat niciun efect. „Voi nu le vedeți pentru că le acopeream cu haine. Efectiv am fost vindecată.”- kfetele.ro

Citeste si: Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă asigur că iau decizii corecte". Superstarul internațional era cap de afiș- radioimpuls.ro

”Acesta era încuiat sub lacăt într-o încăpere din gospodăria inculpatului încă din data de 01.06.2020, fiind răpit şi adus prin metodele menţionate de către membrii grupării infracţionale, care începuseră astfel să-şi „refacă” stocul de sclavi”, a mai transmis DIICOT.

Citeste si: Coronavirus România, 4 iunie. Numărul cazurilor noi este în creștere. Avertismentul autorităților: "Atragem atenția asupra..."

Procurorii au reuşit până acum să probeze activitatea infracţională a grupării cu privire la aceleaşi fapte săvârşite asupra altor 4 persoane.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si