In articol:
- Cine va fi cel care va prelua primul conducerea Guvernului
- Ce a declarat Marcel Ciolacu
- Marcel Ciolacu este premierul din partea PSD
Întrebat despre discuția pe care a avut-o cu președintele PNL, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu a răspuns: „Vorbim zilnic la telefon, pentru că aşa este normal”.
Despre intenția liberalilor de a-l propune pe Dan Vîlceanu premier, Ciolacu a spus: „PSD are un candidat de premier, o propunere de prim-ministru, în urma negocierilor vom vedea ce se va întâmpla”.
Citeste si: PNL, decizie crucială în privința viitorului premier. "Nu are nimeni curaj să propună un premier de la PSD"
Cine va fi cel care va prelua primul conducerea Guvernului
Referitor la problema rocadei și cine va prelua primul conducerea Executivului, Marcel Ciolacu a arătat că decizia Consiliului Naţional a fost să respecte votul românilor.
„Ţinând cont că PSD a câştigat alegerile, se subînţelege, nu suntem aşa brutali în exprimare”, a spus el, despre faptul că în decizia de astăzi, conducerea PSD nu precizează că PSD trebuie să dea primul premier, în rotaţia premierilor.
Ce a declarat Marcel Ciolacu
„Săptămâna viitoare, România va avea un Guvern, pentru că este o obligaţie, românii nu mai au răbdare. Toţi cei din coaliţie sunt de acord că săptămâna viitoare trebuie să avem un Guvern”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu, citează news.ro.
Referitor la premier, Ciolacu a precizat: „Premierul, ca să îl avem, trebuie să fie desemnat”.
Citeste si: Negocieri PNL-PSD. Florin Cîțu spune că poate exista o creștere a pensiilor de 11%
Marcel Ciolacu este premierul din partea PSD
Consiliul Național PSD a votat, miercuri, varianta rotației premierilor din programul de guvernare cu PNL și UDMR. PSD spunea înainte de ședință că trebuie să dea primul premierul, potrivit votului de la alegerile parlamentare, în şedinţă nu s-a dat concret un vot pentru acest aspect, au precizat surse din PSD, dorindu-se un mandat flexibil.
Reuniți în Consiliul Național, cei de la PSD au stabilit că sunt de acord cu varianta rocadei premierilor cu cei de la PNL, propunerea social democraților pentru funcția de premier fiind Marcel Ciolacu.
Citeste si: Ce au decis PNL și PSD după prima serie de negocieri. Viitorul Guvern va avea mai multe ministere