Marcel Vela a vorbit cu tânăra hărțuită de vlogger-ul Colo
Ministrul Afacerilor Interne a vorbit cu tânăra hărțuită de vlogger-ul Colo. Marcel Vela i-a spus fetei că va veghea la siguranța ei.
Marcel Vela a avut o discuție cu tânăra hărțuită de vlogger-ul Colo în care i-a zis că îi va oferi tot suportul de care are nevoie. Fata l-a denunțat pe Alexandru Colo Bălan, acuzat că a instigat la viol și violență asupra minorelor.
Vela a dezbătut acest subiect pe contul său oficial de socializare și a afirmat că situația violenței și agresiunilor din mediul online devine îngrijorătoare.
Ministrul de Interne consideră că emoțiile tinerilor sunt foarte importante în cadrul societății, spunând că aceștia trebuie să aibă grijă cum își manifestă trăirile și sentimentele public.
„Tinerii trebuie sa înțeleagă că emoțiile pe care le au pot fi exprimate în orice alt mod, dar nu prin violență, agresiuni verbale și amenințări. Vreau să cred, lucrând cu o echipă din care fac parte și femei, că nu putem închide ochii în fața unor abateri de acest tip. Îmi doresc să le vorbim tinerilor despre femeile minunate care au influențat și schimbat lumea, care influențează zilnic comunități, care fac bine, muncesc enorm și se străduiesc să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase. Vreau să le vorbim despre faptul că doamna sau domnișoara care se află lângă noi este mama, sora, iubita, soția sau o persoană apropiată sufletului cuiva.Nu putem transforma respectul în barbarie!”, a declarat Vela.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Infirmieră de la un cămin de bătrâni, confirmată cu coronavirus
Citeste si: Bat clopote de nuntă la „Puterea Dragostei”. Andra Volos a primit inelul de logodnă
Fata care a depus plângere împotriva lui Colo a afirmat că fanii tânărului ar fi amenințat-o în repetate rânduri.
„Unul dintre ei mi-a zis că dacă mă prinde, mă violează, altul m-a amenințat că mă calcă cu mașina”, au fost spusele tinerei.