Sfântul Grigorie de Nyssa este pomenit de Biserică Ortodoxă pe 10 ianuarie. A fost fratele mai tânăr al Sfântului Vasile cel Mare și s-a născut în jurul anului 335 în Cezareea Capadociei, într-o familie din care Biserica va trece în rândul sfinților numeroși membri: bunica sa, Macrina, mama să, Emilia, sora sa-Macrina, frații săi: Vasile și Petru de Sevasta.  

Pentru teologia să inspirată, care a influențat peste veacuri autorii de după el, Sinodul al VII-lea ecumenic l-a numit pe Sfântul Grigorie de Nyssa "Părinte al Părinților" iar teologii moderni îl recunosc

drept "cel mai mare cuget patristic al Răsăritului".

Citeste si: Horoscop 10 ianuarie 2021. O zi cu mari schimbări

Sfântul Grigorie de Nyssa are nenumărate scrieri sau omilii cu caracter exegetic, dogmatic sau ascetic-duhovnicești ("Despre crearea omului”, "Tâlcuire apologetică la Hexameron”, "Despre viață lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute”, "La titlurile psalmilor”), scrieri dogmatice ("Marele cuvânt catehetic”, "Cuvânt despre suflet și înviere" sau "Macrinia”, "Către Eustatie, despre Sfântă Treime”), cuvântări ascetice ("Despre feciorie”) și epistole.

Viața Sf. Grigorie de Nyssa

Aproape întreagă educație moral creștină o primește de la sora lui, Macrina, de la fratele sau mai mare, Vasile, pe care îl va numi apoi "tatăl și învățătorul meu". Sub această înrâurire, Grigorie este atras de viață eclesiastica și intră în cler, unde ajunge la rangul de citeț, potrivit CreștinOrtodox.ro.

În timpul lui Iulian Apostatul este atras spre cultură filosofică profană, citind mai ales pe Platon, dar și pe retorii Libanus și Stagirius.

Astfel influențat, Sfântul Grigorie va ajunge profesor de retorică.

Citeste si: Rugăciune pentru întoarcerea persoanei iubite

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Această perioadă a fost denumită de unii patrologi drept "o criză de conștiință", sau în orice caz o perioadă de depărtare a lui Grigorie de Nyssa de Biserică. Îndemnurile lui Vasile și ale prietenilor săi l-au întors însă la calea de slujitor al Bisericii.

Cei mai mulți dintre exegeții Sfântului Grigorie susțin că acesta a trăit pentru o vreme viața de căsătorie. La anul 385 Sfântul Grigorie de Nazianz îl mângâie pe Sfântul Grigorie de Nyssa pentru moartea soției sale, Teosevia (pomenită împreună cu sfântul pe 10 ianuarie), "soție de preot cu adevărat sfântă”.

Citeste si: Când începe Postul Paștelui 2021. Toți credincioșii trebuie să știe asta

Pentru teologia să inspirată, care a influențat peste veacuri autorii de după el, Sinodul al VII-lea ecumenic l-a numit pe Sfântul Grigorie de Nyssa "Părinte al Părinților"

În 370-371, Grigorie s-a retras la o mânăstire întemeiată de fratele sau Vasile, pe malul râului Iris, în Pont, și unde se retrăsese dinainte de 358.

În 371 a fost numit episcop al Nyssei de către Vasile. Din cauza naivității și firii sale mai mult contemplative, este condamnat de arieni și depus din treaptă într-un sinod local, în 376. În 378, după moartea împăratului arian Valens, este primit triumfal de către enoriașii săi.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

După moartea fratelui sau Vasile în 379, Sfântul Grigorie devine un înfocat luptător pentru cauza creștinismului ortodox și împotriva ereziilor. În toamna anului 379 participă la Sinodul de la Antiohia, unde se remarcă prin cultură să deosebită. Din însărcinarea sinodului făcu după aceea o vizită canonică în eparhiile Pontului (Pont, Palestina și Arabia). În acest timp, aproape fără voia lui, a fost numit episcop de Sevasta, în Armenia, unde a stat doar câteva luni.

La Sinodul II ecumenic, din 381 (Constantinopol), Sfântul Grigorie participă că unul din teologii de mare autoritate. În scopul îndeplinirii hotărârilor Sinodului, un decret al Împăratului Teodosie, din 30 iulie, 381, dispunea că toți ereticii din eparhiile Pontului, care nu se aflau în comuniune cu episcopii Heladie din Cezareea, Otreius din Melitine și Grigorie de Nyssa, să fie expulzați.

Deoarece în zilele sinodului s-a întâmplat să moară împărătesele Flacilla și Pulheria, Sfântul Grigorie a fost chemat să rostească necrologurile. Tot în Constantinopol, în 1934, ia parte la alt sinod, după care nu se mai știe nimic despre el.

Sfantul Grigorie de Nyssa a murit probabil în anul 394 sau 395.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si