Close sidebar
Close sidebar

Marian Godina, dat in judecata de un barbat caruia i-a criticat poeziiile deocheate: „Pe biroul judecatorilor, sa nu te apuce vreo pofta d-aia nastrusnica“

Marian Godină este dat în judecată de un barbat din Piteşti. Acesta ii cere politistului despagubiri dupa ce a postat un mesaj pe contul sau de facebook.

Matei Vaihan,


DISTRIBUIE
acest articol

„Pe 7 septembrie, fix de ziua mea, mi-a mai făcut cineva un cadou, dar abia azi am aflat de el.:)) Vă mai amintiţi de postarea cu nenea ăsta? E primul print. E domnul poet cu versuri "bacoviene" dedicate fetelor minore şi celor plecate din lumea celor vii. Omul, în loc să fie recunoscător pentru că i-am făcut cunoscută "creaţia artistică", pe lângă plângerea pe care mi-a făcut-o la IPJ Braşov, are şi pretenţii în instanţă, simţindu-se lezat că am spus că autorul versurilor "nu-mi pare sănătos."Măi 'nea poetu', serios acum, am stat de ţi-am mai citit din operă şi tot la concluzia aia am ajuns: mie chiar nu-mi pari sănătos! Haide, fă print screen şi la asta şi mai bagă două-trei plângeri, poate o să îmi poţi cere şi mai mulţi bani.”, a scris Godina pe facebook. “Până atunci, las aici nişte poezii de-ale mătăluţă, poate se găseşte vreo editură interesată să îţi publice vreun volum.

P.S. Vezi, acolo, în instanţă, pe biroul judecătorilor, să nu te apuce vreo poftă d-aia năstruşnică, aşa cum descrii în poezie“, a concluzionat Godina.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI