Close sidebar
Close sidebar

Marina Almășan, despre educația strictă aplicată copiilor săi: "Victoraș mi-a spus că sunt cea mai rea mamă din lume"

Aflată în emisiunea “In oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, vedeta a facut declarații suprinzătoare.

Diana Puiu,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Marina Almășan, unul din oamenii de televiziune emblematici din România, a fost invitată în cea mai nouă ediția a emisiunii "În Oglindă", moderată de Mihai Ghiță, la Kanal D2.  Marina Almășan și-a deschis inima în fața publicului și a vorbit despre provocările întâlnite și din postura de mamă și cum modelul de educație primit de la tatăl ei, căruia i s-a împotrivit de multe ori, avea să-i fie sursă de inspirație mai târziu, în viață, în educația aplicată celor doi copii ai ei, Marina și Victor.

          "M-am născut într-o casă frumoasă pe fostul bulevard Ana Ipătescu, acum este Lascăr Catargiu.

Era o vilă superbă, naționalizată, în care un număr de jurnaliști primiseră câte o cameră, cu baie la comun, bucătărie la comun.", își începe Marina Almășan povestea la "În Oglindă".

Când se gândește la copilărie, figura tatălui este nelipsită. El a fost și omul care a contribuit cel mai mult la formarea ei.

Citește și: Marina Almășan, dezvăluiri despre relația cu Victor Socaciu, vineri, la “În Oglindă”/ “Aici a început, de fapt, marea trădare!”

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

         "Am moștenit de la tata ambiția de a fi foarte bun; să nu existe întrebare fără răspuns. A fost o luptă cu mine însumi de a fi foarte bună. Tatăl meu a fost un mic dictator pentru că a avut o copilărie grea.   Să iei o chelfăneală de la părinte făcea parte din firescul cotidian. Cureaua sau nuiaua aveau pe atunci niște conotații educative".

Marina Almășan, despre educația severă primită de la tată:" Lucruri care pe noi ne-au deranjat cândva, constatăm că ajungem să le facem noi înșine"

Marina Almășan i-a mai povestit lui Mihai Ghiță că, în ciuda faptului că a suferit din cauza disciplinei stricte primite de la tatăl ei, peste ani, avea să devină și ea un părinte extrem de strict.

Citește și: „În Oglindă”, diseară la ora 22, pe Kanal D2

"Așa, câte o atingere, mai primeam și eu și fratele meu. Plângeam puțin, apoi ne gândeam că am greșit tare, dacă am reușit să îl scoatem pe tata din minți și să scoată cureaua.   Tata a fost un om aspru cu noi și nu ne doream să îl supărăm. Ne era teamă de el, dacă îl supăram tare.   Mama a fost și este în continuare un om foarte cald, făcea echipă cu noi, copiii, își iubea foarte tare soțul, dar avea o altă metodă de a ne educa.   E un mister. Lucruri care pe noi ne-au deranjat cândva, constatăm că ajungem să le facem noi înșine.   Am criticat foarte mult severitatea tatălui, faptul că era strict cu modul cum socializam cu cei din jur, iată că în momentul în care am devenit părinte am fost un om sever, un părinte sever, care a pretins copiilor să fie în limitele unor reguli", a explicat Marina Almășan la emisiunea "În Oglindă", de la Kanal D2.

"Mi-a fost teamă ca vremurile acestea să nu-mi mutileze copiii"

Marina Almășan are doi copii: o fiică în vârstă de 33 de ani, care îi poartă numele, rodul iubirii dintre ea și primul ei soț, Dan Ungureanu, și Victor, fiul pe care l-a avut cu regretatul interpret Victor Socaciu. S-a ocupat îndeaproape de educația lor și a recunoscut că a fost o mamă strictă.

Citește și: Marina Almășan, declarații emoționante despre relația cu tatăl său, la “În oglindă”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

"Acum vremurile sunt puțin altfel. Cred că am făcut-o de teama ca vremurile să nu-mi mutileze copiii, să nu-mi strice copiii.Și din această teamă, am fost un părinte foarte sever.   Victoraș, băiatul meu și al lui Victor Socaciu, îmi spunea, copil fiind: <<Ești cea mai rea mamă din lume>>. După ce a împlinit 18 ani- pe atunci nu mai eram cu tatăl lui- Victoraș mi-a spus: <<Mama, vreau să-ți mulțumesc pentru un lucru. Vreau să-ți mulțumesc pentru că ai fost severă cu mine, îmi cer scuze că ți-am zis în copilărie că ești cea mai rea mamă din lume. Eu acum consider că ai fost cea mai bună. Pentru că dacă nu ai fi fost severă, nu aș fi ajuns ceea ce sunt și m-aș fi pierdut pe drum cum s-a pierdut 'X, Y, Z'>> și-mi dădea exemple de colegi de-ai lui", a mai declarat Marina Almășan la Kanal D2.

Emisiunea “In Oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță,  este difuzată in fiecare vineri, de la 22:00, la Kanal D2.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI