Potrivit directorului onorific al INFP, Gheorghe Marmureanu, seismele produse in zona Vrancea in ultimele zile nu trebuie sa ingrijoreze populatia pentru ca nu vor fi urmate de un seism mare, care s-ar putea produce, in opinia sa abia, peste cateva zeci de ani.
”Viitorul mare cutremur va fi in 2040, dupa analize facute de peste o mie de ani. Aceasta e prima varianta, iar a doua varianta e ca un cutremur mare sa fie in 2077 sau 2078”, a spus Marmureanu.
La randul sau, directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat ca seismele din ultimele zile se incadreaza in activitatea normala a zonei Vrancea si nu ar fi motive de ingrijorare, desi zona poate fi surprinzatoare.
”Nu se poate estima, nu avem de unde sa stim cand va fi urmatorul mare cutremur. Dumnezeu stie sau Vrancea stie cand se va produce un cutremur. Pamantul, la o adancime mai mare, nu il putem cunoaste, nu se pot face decat estimari foarte grosiere.
Totodata, reprezentantul INFP a adaugat ca Vrancea genereaza lunar, in medie, cate 15 cutremure mai mari de 2 grade pe scara Richter.
Un cutremur de 4,9 grade a avut loc, miercuri, la ora 5,32, in zona seismica Vrancea, in judetul Buzau, la o adancime de 132,5 kilometri.
Magnitudinea anuntata initial a fost de 4,8, iar adancimea, 150 de kilometri.
Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: Nehoiu (19 km), Covasna (33 km), Intorsura Buzaului (38 km), Targu Secuiesc (48 km), Valenii de Munte (55 km)
Un alt cutremur, cu magnitudinea 4,6 a avut loc marti, la ora 13,27, la adancimea de 96,6 km. Luni, in zona Vrancea, in intervalul 0.24.22.16, au avut loc patru cutremure, cu intensitati intre 2,3, si 3,1.
In ultimii doi ani, in Romania au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4.
In Romania, cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc in 8 februarie, in Vrancea, si a avut magnitudinea 5, fiind resimtit si la Bucuresti.
Sursa: News.ro