Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus să prelungească starea de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 ianuarie. VEZI DOCUMENT

Citeste si: S-a aflat de ce Omicron nu face multe victime. Octavian Jurma: "Începem anul cu vești bune"

Cele mai importante hotărâri luate în ședința de miercuri dimineață

Conform celor hotărâte în ședința de miercuri dimineașă, se propune menținerea obligativității purtării a măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Este propusă menținerea posibilității izolării și carantinării persoanelor care sosesc din țări cu risc epidemiologic ridicat în condițiile stabilite prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență /ordin al ministrului sănătății.

CNSU propune ca organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise să fie permisă în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori .i numai pentru cei vaccinaţu, testaţi sau care au dovada trecerii prin boală cu cel mult 180 de zile în urmă.

Testarea săptămânală rămâne obligatorie, iar activitățile din spațiile închise și deschise rămân interizise 

Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

Se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Două cazuri de gripă şi omicron, ”griporona”. Noua variantă este prezentă în 78% dintre eşantioanele analizate

Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase, precum și a celor dispuse în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora să fie permisă până la 30% capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00 în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Citeste si: VIDEO| Decizie surprinzătoare luată de România în plin val 5 Omicron. Care sunt noile restricții

Categorii exceptate de la purtarea măștii

Masca de protecție va deveni obligatorie în toate spațiile închise și deschise, iar de această măsură ar putea fi exceptate următoare situații:

- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

- persoanele care sunt singure în birou;

- prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între;
reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

- vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;

- persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante; (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Citeste si: Angajații care refuză vaccinarea: plătesc sau nu testarea COVID? Ce prevede noul proiect de lege

VIDEO- După petreceri vin și restricțiile 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si