Mașină spulberată de TIR, la Pașcani. Cine sunt cei doi soți care și-au pierdut viața
Doi soți și-au pierdut viața, luni după-amiază, într-un tragic accident care a avut loc în localitatea Pașcani, județul Iași. Autoturismul în care se aflau cei doi a fost spulberat de un TIR.
Secția de Pompieri Pașcani a intervenit luni la prînz la un accident rutier produs între un autoturism și un autocamion, pe DN 28A, la ieșirea din municipiul Pașcani spre Moțca.
Conform primelor informații, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 la data de 25 martie 2024, în jurul orei 14:00.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că între un autoturism și un TIR a avut loc o coliziune.
Şoferul autoturismului a murit pe loc, în timp ce soţia sa, aflată pe scaunul din dreapta, a fost transportată în stare critică la Spitalul Paşcani. Femeia a murit la scurt timp după aceea, potrivit News.ro.
Primele informații de la fața locului spuneau că "o persoană a decedat (șoferul autoturismului), iar alta (pasager din auto) a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul tirului a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Iași.
Cine sunt cei doi soți morți în accidentul din Pașcani
Inițial, ISU Iași a transmis că în eveniment au fost 2 persoane încarcerate, extrase din autoturism.
"O victimă decedată, prezenta semne incompatibile cu viața, iar cealaltă victimă este în stop cardio-respirator i se aplică manevrele de resuscitare”, a menționat ISU Iași.
La locul solicitării acționează două autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, iar de la SAJ Iași, substanția Pașcani, două ambulanțe tip B și C.
Cirulaţia rutieră pe DN 28 a fost blocată timp de câteva zeci de minute.