Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate! Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Administrația prezidențială a anunțat marți că președintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
Author: Razvan Ilie marți 24 noiembrie 2020 , 17:21
Poliția Locală va avea de acum înainte posibilitatea de a ridica mașinile parcate neregulamentar pe domeniul public, potrivit unei legi care a fost adoptată de Parlament la începutul lunii noiembrie și care este acum promulgată de președinte.
Legea adoptată de Camera Deputaților ca for decizional stabilește că operațiunile permise sunt cele de ridicare, transport și depozitare a mașinii . De asemenea, legea interzice ca o mașină să fie ridicată în cazul în care una sau mai multe persoane se află în vehicul.
În plus, în cazul în care șoferul ajunge la mașină înainte de inițierea procesului de ridicare, procesul poate fi oprit, cu condiția ca șoferul să plătească taxa pentru ridicarea mașinii.
După ce este ridicată, mașina este transportată și depozitată în spații special amenajate aflate sub paza administrației publice locale.
Valoarea taxelor pentru ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor nu a fost stabilită prin lege și, cel mai probabil, fiecare localitate în parte va putea stabili propriile prețuri.
Legea va intra în vigoare imediat după ce a fost promulgată de președinte, însă nu este clar dacă va putea fi aplicată la fel de repede de autoritățile locale.
Acestea au nevoie de norme de aplicare, de regulamente și tarife specifice și sunt obligate să organizeze licitații pentru selectarea prestatorilor de servicii de ridicare a mașinilor.
Care sunt argumentele din expunerea de motive
Potrivit expunerii de motive, iniţiativa vizează, printre altele, redefinirea subiecţilor actului normativ, introducerea prevederii privind obligaţia de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificarea prevederilor care reglementează obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele care reglementează obligaţiile persoanelor fizice.
Conform legii promulgate de şeful statului, asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul localităţilor, buna gospodărire a acestora şi respectarea normelor de igienă constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, operatorilor economici şi a altor persoane fizice şi juridice.
„În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanţe consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării persoanelor fizice şi juridice, a instituţiilor publice şi operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a
curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti”, mai arată sursa citată.
De asemenea, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.
O altă obligaţiei care revine instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice este să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.
„În cazul nerespectării obligaţiei, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore”, conform sursei menţionate.