"Fotbalul a făcut totul şi a investit masiv pentru a crea un mediu sigur pe stadioane. Credem că a funcţionat bine şi cercetările arată că totul merge bine. Totuşi, Guvernul a optat pentru aceste măsuri şi noi trebuie să le acceptăm. Din nefericire", a anunţat KNVB.

Meciuri de fotbal, fără spectatori

În primele trei etape, meciurile din campionatul Olandei s-au disputat cu un număr limitat de spectatori.

Nouă cazuri de Covid-19 în cadrul unei echipe de fotbal

Gruparea Dunărea Brăila a anunţat, miercuri, că se retrage din Cupa României la handbal, competiţie în care era calificată în sferturile de finală, ca urmare a faptului că nouă persoane din cadrul echipei au fost testate pozitiv cu coronavirus.

“În urma testărilor făcute în vederea participării la Cupa României Fan Courier, în cadrul echipei a fost depistat un număr de 9 persoane cu rezultat pozitiv cu SARS COV -2 şi doar 8 persoane au rămas apte pentru disputarea meciului programat în data de 3 septembrie 2020.

Am făcut toate demersurile posibile pentru a participa la meci deoarece eram nerăbdători să reîncepem competiţiile oficiale, după o pauza aşa de lungă.

meciuri fără spectatori
Meciurile de fotbal se joacă fără spectatori.[Sursa foto: PixaBay]

În semn de respect pentru Federaţia Română de Handbal, competiţia Cupa României Fan Courier şi faţă de toate echipele participante la această competiţie, dar mai ales pentru sănătatea tuturor, clubul nostru a luat decizia de a nu se prezenta la această competiţie.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Respectăm dreptul la confidentialitatea informaţiilor şi viaţă privată a jucătoarelor noastre motiv pentru care nu vom preciza numele acestora.

Citeste si: Dinamo Bucureşti – HCDS Constanţa, în finala Cupei României la handbal masculin

Citeste si: Cele mai bune 5 exerciții pentru abdomen din toate timpurile

Citeste si: Suporterii de fotbal cer guvernului să reflecteze asupra posibilităţii ca meciurile să se desfăşoare cu public

În aceste momente dificile avem nevoie de linişte, înţelegere dar mai ales de sprijinul necondiţionat al celor care iubesc această echipă.

Dorim multă sănătate tuturor şi le mulţumim celor care înţeleg situaţia dificilă prin care trecem!”,  se arată în comunicatul clubului, postat pe Facebook.

Ca urmare a retragerii echipei Dunărea Brăila, în semifinalele Cupei României la handbal feminin este calificată SCM Râmnicu Vâlcea.

Citeste si: A murit Mircea Pascu, fost presedinte FRF! Avea 85 de ani


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si