Close sidebar
Close sidebar

Medicamenul american împotriva COVID-19 va ajunge în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că a fost încheiat contractul prin care va fi adus în România medicamentul Molnupiravir. Acesta ar urma să ajungă în România la finalul săptămânii viitoare.

Madalina Grigore,

Ministrul Sănătății a semnat contractul pentru livrarea unui medicament împotriva COVID-19. Acesta va ajunge în România săptămâna viitoare.

[Sursa foto: Facebook]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Medicamentul se administrează în cazul pacienților simptomatici și va fi distribuit de către direcțiile de sănătate publică în spitale și centre de evaluare la începutul săptămânii următoare.

Citeste si: Octavian Jurma, reacție uluitoare după ce fiul său a fost testat pozitiv la COVID-19

Ce a spus ministrul Sănătății

„Lucrul pe care vi-l anunţ acum în premieră este că am încheiat contractul, am semnat şi am stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative –Molnupiravir, mă refer la cel care se administrează pacienţilor cu risc crescut, simptomatici.

Primele cantități vor ajunge în România probabil la sfârșitul acestei săptămâni, iar direcțiile de sănătate publică le vor distribui spitalelor și centrelor de evaluare în primele zile ale săptămânii viitoare.

E un lucru important care cred că va avea un impact favorabil în următoarele 10 zile pentru scăderea presiunii pe secțiile de terapie intensivă și ceea ce, evident, ne preocupă pe toți, reducerea numărului de decese, pentru că de data aceasta discutăm de antivirale la care s-a măsurat acest efect și este certificat de studii științifice, pe când celelalte pe care le-am avut la dispoziție până în

momentul de față – mă refer la Favipiravir – nu aveau aceste efect, ci doar de reducere a duratei bolii”, a declarat Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Sănătății.

Citeste si: Franța a raportat peste o jumătate de milion de cazuri într-o singură zi

Alexandru Rafila a reacționat după ce a fost anunțat cel mai grav bilanț Sars-Cov-2

Rafila a oferit prima reacție după ce autoritățile au anunțat cel mai grav bilanț al pandemiei COVID-19. Medicul a explicat că situația este asemănătoare cu a celorlalte țări.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Ministrul Sănătăţii Alexadru Rafila a declarat miercuri, când au fost înregistrate peste 34.000 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare bilanţ de la declanşarea pandemiei, că este „un număr preocupant”.

Oficialul a anunțat că acest lucru este similar cu ceea ce se întâmplă în alte ţări. „Am estimat o astfel de evoluţie, generată de tulpina Omicron”, a declarat ministrul.

Ce a transmis Alexandru Rafila

„Astăzi am avut cel mai mare număr de cazuri înregistrate, ne aşteptam ca astăzi să fie acest număr pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost un pic mai redusă, astăzi s-au efectuat pentru prima dată în România aproape 110.000 de teste, drept care am avut circa 34.500 de cazuri de îmbolnăviri. Acest număr sigur că este preocupant, dar nu putea fi exclus din scenariile pe care Ministerul Sănătăţii şi INSP le-au prezentat de acum două săptămâni”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Este un număr de cazuri similar cu ceea se întâmplă în alte ţări. În Danemarca, o ţară cu 6 milioane de locuitori, ieri au fost 43.000 de cazuri, la o acoperire vacccinală de 81 la sută, în Cehia, cu 10,7 milioane de locuitori- 30.000 de cazuri, în Portugalia, cu o populaţie similară şi cu o vaccinare de circa 20%- 57.000 de cazuri. Nu sunt cifre neaşteptate”, a mai declarat ministrul.

Citeste si: Cel mai tânăr pacient care a decedat din cauza COVID-19 este un bebeluș de doar două luni. Bebelușul era internat la Spitalul Județean din Botoșani

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Potrivit acestuia, această evoluţie era estimată de specialişti.

Crreșterea numărului de cazuri

Răspunzând unei întrebări, ministrul a prcizat că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri, chiar dacă nu în perioada imediat următoare.

„Din punctul meu de vedere, creşterea va continua, dar nu în zilele următoare, va continua creşterea probabil săptămâna viitoare, după un nou ciclu. S-ar putea ca mâine, poimâine să avem o situaţie similară sau chiar ceva mai puţine cazuri pentru că noi venim după patru, cinci zile în care testarea a fost mai redusă datorită acestei perioade de zile libere. Noi, practic, ne referim astăzi, miercuri, la situaţia zilei de marţi, care a fost prima zi de lucru după minivacanţa cu ocazia Unirii Principatelor Române”, a mai declarat ministrul.

Citeste si: VIDEO| IPS Teodosie cere în instanță anularea deciziei de carantinare impusă de DSP

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI