In articol:
- SANITAS reuneşte peste 100.000 de membri din unităţile medicale din România
- Revendicările sindicatului
Membrii Federaţiei SANITAS declanşează miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, a anunţat organizaţia sindicală din sănătate.
"Membrii de sindicat SANITAS din toată ţara declanşează (miercuri- n.
SANITAS reuneşte peste 100.000 de membri din unităţile medicale din România
Organizaţia sindicală, care reuneşte peste 100.000
"Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS s-a întrunit joi, 1 octombrie 2020. La şedinţă au participat preşedinţii organizaţiilor judeţene SANITAS din toată ţara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, care au analizat cele mai importante probleme cu care se confruntă salariaţii din sistemele de activitate aflate de mai bine de 7
Revendicările sindicatului
Revendicările formulate în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei începeau cu mai multe solicitări de natură financiară: acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020; acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară; acordarea sporului de 55- 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 şi HG nr. 153/2018.
În afară de solicitările de natură financiară, celelalte revendicări ale Federaţiei SANITAS erau: deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială; asigurarea echipamentelor/materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus; acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; relansarea dialogului social real la toate nivelurile.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro