![Chirurgie chirurgie](https://cdn.knd.ro/media/521/2863/1699/20285388/1/istockphoto-913784822-612x612.jpg?width=320&height=180)
Chirurgie
Cristian a fost lovit de tren, în urmă cu două zile, la Vatra Dornei. Medicii au reușit să-i replanteze cu succes gamba stângă.
Coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” din Iași este cel care a vorbit despre starea băiatului.
Cristian are o evoluție foarte bună după ce i-a fost replantată gamba stângă
„Are o evoluţie favorabilă, fără a exista deocamdată complicaţii locale şi metabolice suplimentare. Dar, evident, nu este nici în afara riscului vital, nici a riscului funcţional.
Citește și: Un adolescent de 15 ani a fost operat, după un accident feroviar. Se caută donatori de sânge
„Contează mai ales starea pacientului şi gravitatea leziunilor. O amputaţie simplă are o rată de succes mult mai mare.
Băiatul a petrecut 13 ore în blocul operator, acolo unde a suferit mai multe intervenții
Acesta ar fi un al doilea succes după reușita medicilor în cazul Alexiei, fetița a căror ambele brațe au fost replantate.
Citește și: Adolescent, lovit de tren la Vatra Dornei. A fost necesară intervenția elicopterului SMURD
Într-un moment de neatenție, Cristian a fost lovit de trenul Regio 5702 Ilva Mică –Suceava, în apropiere de Gara Vatra Dornei Băi.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.