Medicul coordonator al centrului de vaccinare din Rădăuţi, care a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că în centru s-au vaccinat peste 500 de persoane care nu erau încadrate nici în prima, nici în a doua etapă, susţine că nu a vaccinat persoane care nu ar fi fost îndreptăţite să primească serul în această etapă, ci oameni care nu se putuseră prezenta la vaccinare atunci când fuseseră programaţi. El mărturiseşte că, după ce a aflat despre sancţiune, a aruncat mai multe doze de vaccin cu care ar mai fi putut fi vaccinate cinci persoane, deşi oameni aşteptau la rând pentru

a fi imunizaţi.

Medicul a aruncat la gunoi 5 doze de vaccin

Medicul Andrei Manta, care coordonează centrul de vaccinare din Rădăuţi, unde au fost identificate ca fiind imunizate 563 de persoane eligibile pentru etapa a treia de vaccinare, a mărturisit, joi seară, într-o intervenţie la Digi 24, că a avut un moment de "frustrare" în care a aruncat la gunoi câteva doze de vaccin anti-COVID-19, după ce a fost amendat pentru vaccinarea unor persoane care nu aveau dreptul în această etapă.

"Au intervenit frustrări şi...pur şi simplu, pentru că am primit acea amendă şi pentru că nu am reuşit să-mi fac datoria civică, morală vizavi de vaccinarea populaţiei.(...) Aveam doi programaţi la poarta spitalului şi restul veniseră cu programări cu mai multe zile în urmă, care nu au putut veni să se vaccineze atunci când au fost programaţi. Aveam mai multe variante de accesat aici: puteam să le fac doar celor programaţi vaccin şi restul dozelor să îl casez, puteam să îi amân pe toţi pe altă zi, lucru care ar fi însemnat din nou ilegalitate, cu ghilimelele de

rigoare, pentru că toţi pacienţii care se programează în ziua respectivă şi vin în altă zi sunt consideraţi ca fiind neprogramaţi. Fie puteam să fac şase doze de vaccin la cei programaţi şi la alţii dintre aceia cate aşteptau. Era final de program, mai erau şase-şapte pacienţi afară şi, datorită lucrurilor care mi s-au întâmplat în urma controlului am recurs la acest fapt, de a distruge vaccinul”, a declarat medicul coordonator al centrului de vaccinare de la Rădăuţi.

Spitalul Municipal Rădăuți[Sursa foto: magnanew.ro]

Citeste si: BREAKING NEWS- Incendiu la Institutul ”Matei Balş” din Capitală: Cel puțin trei pacienți au decedat

Andrei Manta a precizat că le-a spus oamenilor care aşteptau să fie imunizaţi fie să vină în altă zi, fie să se programeze pe platforma destinată vaccinării.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Nouă avertizare de ploi torențiale în județe deja devastate de inundații. Zonele vizate de vreme severă. HARTĂ- wowbiz.ro

Medicul a admis că nu a procedat corect, însă s-a supărat pentru că i s-a imputat faptul că a vaccinat oameni neprogramaţi. El a precizat că "amenda nu contează".

"Ar trebui să se rezolve la nivel de instituţii, DSP, INSP, inclusiv Ministerul Sănătăţii, să ajungem la un consens, să încercăm să înţelegem că din zece pacienţi care vin la vaccinare mulţi nu pot să stea la rând(...) şi de multe ori ne întreabă ce să facă ei pentru că nu mai pot să rămână. Evident, le răspundem veniţi în altă zi”, a adăugat medicul.

Andrei Manta neagă că a vaccinat persoane din cea de a treia etapă

Andrei Manta a negat că ar fi vaccinat persoane care nu ar fi trebuit să primească serul în această etapă a campaniei de vaccinare.

Citeste si: Spital amendat pentru nerespectarea regulilor privind vaccinarea pacienților

"Dezmint acest lucru. Nu este adevărat. Sunt pacienţi care au fost programaţi cu zile în urmă şi nu au putut veni, sunt pacienţi care sunt din spital, care s-au răzgândit, în etapa unu nu au acceptat sau nu au dorit să se vaccineze şi au venit acum, în etapa a doua, sunt pacienţi pe care i-am vaccinat ca să nu aruncăm din doze”, a susţinut medicul.

El a negat că ar fi trimis SMS-uri unor pacienţi pentru a merge la vaccinare. El a menţionat că aşteaptă ca autorităţile să ia măsuri pentru a nu mai exista "scăpări” în organizarea campaniei de vaccinare.

Citeste si: Cât de mult se aseamănă fiica Danielei Gyorfi cu mama artistei. Care este relația dintre cele două. „Noi nu putem să forțăm copilul, îi spun anumite lucruri.”- kfetele.ro

Citeste si: Alina Sorescu, dezvăluiri emoționante despre divorțul cu Alexandru Ciucu: ”Nu sunt complet vindecată”- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că au fost aplicate sancţiuni la centrul de vaccinare din Spitalul Rădăuţi, unde au fost vaccinate 563 de persoane din etapa a III-a de vaccinare. Acest lucru a fost posibil pentru că cei care se prezentau la vaccinare nu erau verificaţi în platforma cu programările. Medicul coordonator a fost sancţionat cu 5.000 de lei.

”La cererea Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei Sănătate Publică Suceava au efectuat un control la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, după ce s-a constatat că, în perioada 15-23 ianuarie 2021 au fost imunizate în acest centru 563 de persoane marcate ca eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare. Controlul a avut ca scop verificarea  modului de aplicare a  Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România în acest centru”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că, la momentul controlului, inspectorii DSP Suceava au constatat că persoanele venite pentru imunizare în centrul de vaccinare nu erau verificate în aplicaţia Rovaccinare pe baza CNP-ului si nici în listele de pacienţi programati pentru ziua în curs.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si