In articol:
- Persoanele riscă să își piardă locul dacă nu răspund în maxim 24h
- Noi vești pentru persoanele care se află pe lista de așteptare pentru vaccinare
În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc marți, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că rata de confirmare a programărilor după prima notificare este între 85%-95%.
"Am evaluat foarte atent alături de colegii noştri de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale procesul de înscriere pe listele de aşteptare şi de asemenea procesul şi randamentul de confirmare a programărilor în urma notificărilor din lista de aşteptare. Cifrele analizelor ne arată că interesul de a se programa al persoanelor în vederea vaccinării este unul ridicat şi anume în momentul de faţă în centrele, de pildă, în care se administrează
Citeste si: Reacție gravă după vaccinarea anti-COVID. O femeie din Galați, în șoc anafilactic
Persoanele riscă să își piardă locul dacă nu răspund în maxim 24h
Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat faptul că, dacă persoana notificată nu confirmă programarea în cele 24 de ore, atunci vor fi anunțate alte persoane aflate pe lista respectivă.
"În cazul în care persoana notificată nu confirmă programarea în centrul de vaccinare în cele 24 de ore, vor fi notificate alte persoane din lista de aşteptare tocmai pentru a rula într-un interval cât mai scurt persoanele care se află în lista de aşteptare. Persoanele care nu îşi confirmă programarea după prima notificare vor avea posibilitatea să se înscrie fie pe lista de aşteptare a unui alt centru, fie să se programeze pe locurile care vor fi disponibile în centrele de vaccinare şi care nu vor mai avea listă de aşteptare. În acest fel, practic putem să epuizăm şi să rulăm mai rapid toate persoanele care se află în lista de aşteptare în vederea programării în urma notificărilor. Începând cu ziua de 7 aprilie va fi operaţionalizată această cerinţă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Citeste si: Olanda a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca în cazul persoanelor sub 60 de ani
Noi vești pentru persoanele care se află pe lista de așteptare pentru vaccinare
Totodată, din 10 aprilie, cei aflaţi pe lista de aşteptare vor putea vedea câte persoane sunt înaintea lor şi care este capacitatea de vaccinare zilnică a centrului respectiv.
"Un alt element important este legat de estimarea timpului de aşteptare al persoanelor înscrise pe lista de aşteptare, din data de 10 aprilie va fi afişat pe platforma de programare pentru fiecare persoană care se află în lista de aşteptare câte persoane se află înscrise în faţă şi de asemenea care este capacitatea de vaccinare zilnică în centrul de vaccinare pentru care persoana respectivă a optat, aşa încât putem să estimăm foarte uşor câte persoane se află în faţă şi câte se vaccinează în fiecare zi şi astfel putem să deducem care este timpul mediu de aşteptare, ţinând cont că pot exista variaţii chiar de la o perioadă la alta pentru aceeaşi persoană în funcţie de categoria de prioritizare din care fac parte persoanele care se pot înscrie ulterior în lista de aşteptare, ţinând cont că pe lista de aşteptare notificarea respectă prioritizarea conform strategiei”, a transmis Valeriu Gheorghiţă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Totodată, din 10 aprilie, cei aflaţi pe lista de aşteptare vor putea vedea câte persoane sunt înaintea lor şi care este capacitatea de vaccinare zilnică a centrului respectiv.