Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Mircea Beuran, care, la data faptei, îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Mircea Beuran
Mircea Beuran

Citeste si: Magistrații au decis! Ce se întâmplă cu medicul Mircea Beuran, acuzat de luare de mită

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, pe 18 decembrie 2018, inculpatul Mircea Beuran ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

''Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF 'Carol Davila' Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale

menţionate anterior'', precizează procurorii.

Citeste si: VIDEO| Mircea Beuran, în arest la domiciliu. Filmul complet al mitei pe care ar fi primit-o medicul, refăcut de procurori

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparţinând inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.

Citeste si: Chirurgul Mircea Beuran, acuzat că a primit mită de 10.000 de euro! Stenogramele care îl incriminează: „Caut să ți-i aduc cât mai repede”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si