In articol:
Medicul Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat la ora 9.00, la Centrul de vaccinare pentru COVID-19 amenajat în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila" Bucureşti.
De luni, a început activitatea de vaccinare în 90% dintre cele 370 de centre de vaccinare din Româna, conform estimărilor urmând să se ajungă la 20.000
Coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, Valeriu Gheorghiță, s-a vaccinat anti-COVID-19
Vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a afirmat că, în curând, România va ajunge la un ritm de vaccinare anti-COVID-19 de 20.000 de persoane pe zi, el subliniind că numărul va creşte pe măsură ce alte vaccinuri vor primi autorizaţia şi pe măsură ce producătorii acestora le vor pune pe piaţă.
Andrei Baciu a fost întrebat, luni seară, la un post Tv, când se va ajunge la 20.000 de persoane vaccinate zilnic, cifră pe care a avansat-o coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, şi a declarat: ”O să ajungem cât mai curând.
Baciu a precizat că toate cele 370 de centre de vaccinare dedicate celor care se vor imuniza în prima etapă „vor intra în dispozitiv” în cursul acestei săptămâni, iar până la finalul lunii ianuarie autorităţile aşteaptă alte 600.000 de doze de vaccin.
Citeste si: Angajaţii din învăţământ ar putea fi prioritari la vaccinarea anti-COVID-19