In articol:
- ”Noi nu putem să ţinem toate activităţile închise”
- ”Testarea nu îi scuteşte pe cei nevaccinaţi de boală”
Invitat în cadrul unei emisiuni TV, medicul Valeriu Gheorghiță a declarat luni seară, 8 noiembrie 2021, faptul că românii au nevoie de certificat verde și că aceste restricții nu pot rămâne în vigoare până la nesfârșit, iar cu ajutorul certificatului verde, putem reveni la normal.
”Noi nu putem să ţinem toate activităţile închise”
” Cred că populaţia are nevoie de certificatul verde, pe de o parte pentru a putea avea o viaţă cât mai apropiată de normal, cu riscuri minime din punctul de vedere al bolii, al riscului de infectare.(...) Este absolut firesc ca, pe perioada pandemiei, cât avem încă un risc de infectare şi un risc de transmitere comunitară a infecţiei cu SARS-CoV-2, noi nu putem să ţinem toate activităţile închise, nu putem să mergem la nesfârşit în această logică de restricţii, de izolare, de
Citeste si: Numărul total de cazuri de Covid-19 a depăşit luni 250 de milioane, la nivel global
”Testarea nu îi scuteşte pe cei nevaccinaţi de boală”
Medicul consideră că introducerea certificatului verde la locul de muncă şi pe baza testării la două sau trei zile, în funcţie de testul realizat, nu atinge obiectivul de a avea populaţie sănătoasă, la modul general şi angajaţi sănătoşi în sistemul sanitar, el explicând că testarea, oricât de frecventă, nu îi scuteşte pe cei nevaccinaţi de boală. El susţine că acesta este motivul pentru care ţări precum Germania nu au introdus în certificatul verde posibilitatea testării.
Citeste si: Scădere semnificativă a ratei de infectare din București. Aceasta a scăzut sub 10 la mia de locuitori
” Trebuie să înţelegem că până la urmă doar testarea nu modifică cu nimic starea de receptivitate a persoanei respective, adică persoana respectivă în continuare este la risc să se infecteze şi este la risc să facă o formă gravă, mai ales dacă are alte afecţiuni asociate. Or, obiectivul nostru, cel puţin pentru corpul medical, pentru sistemul medical este să avem personal medical care să fie bine protejat, care să nu fie expus riscului de boală suplimentar faţă de cât este în contactul cu pacienţii zi de zi şi în felul acesta să prevenim absenteismul, să prevenim pierderea de vieţi omeneşti în rândul corpului medical, pentru că altfel nu putem să avem o capacitate de răspuns la pandemie, o capacitate de a oferi servicii medicale cât se poate de bune. Deci obiectivul este acela de a avea un personal medico-sanitar integru şi cât se poate de bine securizat din punctul de vedere al riscului de boală”, a explicat medicul.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro