În această seară, de la ora 20:00, la Kanal D, în “Melek”. Melek, alungată din nou
Serialul turcesc „Melek” a intrat în casele telespectatorilor aseară, la Kanal D, și i-a captivat cu povestea tulburătoare a unei mame care luptă din toate puterile pentru copiii ei.
Povestea de viață tulburătoare a frumoasei Melek, o mamă greu încercată de soartă, care luptă să le ofere un viitor frumos copiilor săi, în ciuda destinului potrivnic, va continua cu noi evenimente în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.
Apariția inoportună a lui Alpay, soțul lui Melek, stârnește puternice tensiuni în rândul membrilor familiei Karadag. Bărbatul își acuză soția că i-a răpit copii și vrea să se întoarcă împreună cu aceștia, în Germania. În acel moment extrem de tensionat, deși dezaprobă deciziile luate de fiica sa din ultimii ani, Seyit Ali, tatăl lui Melek, ia atitudine.
Și Mahmut sare în apărarea surorii sale, iar Alpay renunță, pentru moment, la planurile sale.
Cu toate acestea, Seyit Ali nu este dispus să își ierte fiica pentru greșelile trecutului și îi cere acesteia să plece, nu doar din casă, dar și din Antep. Kadriye, cumnata lui Melek, își dorește cu ardoare ca aceasta să dispară din conacul familiei, geloasă fiind pe toată atenția de care se bucură femeia, în rândul întregii familii, deși, mai bine de 20 de ani ea a fost plecată departe de familia sa.
De când a revenit Melek, Halil nu își mai găsește liniștea. Părinții acestuia, oameni respectați și cu stare, critică comportamentul fiului lor, în ceea ce o privește pe Melek. Cumali, tatăl lui Halil, îi interzice cu desăvârșire fiului său a se mai apropia de familia Karadag și în special de Melek.
Va reuși Halil să stea departe de cea care i-a cucerit, dar totodată și frânt inima, Melek, dragostea vieții lui?