Tânăra mamă a fost găsită moartă după ce copilul ei, Albert, în vârstă de 5 ani, a decedat înecat în piscina din curte, în Găești. Cami a postat un mesaj înduioșător înainte de dubla tragedie. Oamenii legii, jandarmii, pompierii și voluntarii, au căutat-o timp de șase ore, deoarece ea a dispărut de acasă după ce și-a văzut copilul mort. Cami a fost găsită, însă, prea târziu, după ce s-a spânzurat pe un câmp din apropiere.

tragedie dâmbovița

Cami își iubea fiul nespus de mult.

[Sursa foto: Facebook]

Citește si: Copil înecat în piscina casei

Femeia nu a putut să-și ierte faptul că într-un moment de neatenție fiul său s-a înecat în piscină. Cadrele medicale au făcut tot ce au putut pentru a-l salva pe micuț, însă fără rezultat. L-au resuscitat minute în șir, apoi i-au declarat decesul. Femeia a fugit pe un câmp, iar câteva ore mai târziu a fost găsită fără suflare de autorități.

Ce a postat Cami în mediul online

Cu aproximativ o lună înainte de tragedie, Cami a postat pe Facebook un mesaj prin care le îndemna pe toate mamele să aibă grijă de copiii lor, să le ofere atenție și să îi iubească până la ultima suflare, ca și când lumea se va sfârși.

copil înecat

Cami și fiul ei, de Crăciun.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește si: Ea este Cami, mama copilului din Găești care s-a înecat în piscina casei. În urma șocului, femeia și-a pus capăt zilelor

Toată lumea o descrie pe femeie drept o mamă extrem de iubitoare.

Femeia a șocat pe toată lumea când a decis să încheie socotelile cu viața.

„Dormiți cu copiii voștri, îmbrățișați-i cât mai puteți sub pături, nu vă fie frică de această dependență. Copiii sunt mici o singură dată, apoi când vor crește își vor găsi drumul și propriile spații. Dormiți inimă lângă inimă, până le simți respirația, căci nu există nimic mai frumos decât asta. Bucurați-vă de copilărie și de compania lor, iubiți-i ca și când lumea se va sfârși azi pentru că mâine vor crește, și veți crede că nu mai aveți timp să-i pupați. Mama și mândră”, se arată în mesajul postat de Cami pe Facebook.

tragedie

Mesajul tinerei postat cu o lună înainte de tragedie.

[Sursa foto: Facebook]

Citește si: VIDEO-UPDATE: Dublă tragedie în Dâmbovița: un copil de patru ani s-a înecat în piscina din curtea casei. Mama s-a spânzurat în urma șocului

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Familia Cameliei este răvășită de durere. După moartea micuțului și mama a fost găsită moartă. Cei apropiați sunt devastați de durere.

Din cauza unei clipe de neatenție, micuțul s-a stins din viață, iar ulterior și mama lui.

Vecinii sunt șocați și susțin că înțeleg durerea pe care Cami a simțit-o atunci când și-a pierdut fiul. Oamenii legii se ocupă de cercetarea cazului pentru a se afla cu exactitate cum s-a întâmplat totul.

Citește si: Cine este băiețelul înecat în piscina din curtea casei! Albert iubea să se bălăcească în apă 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si