Mesajul lui Doru Dinu Glavan, presedintele UZPR: „Nu se poate fără presă şi nu se va putea fără presă"

La sărbătorirea unui secol de la înființarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în prezența unor personalități ale vieții publice, jurnalistice din România care a avut loc în Salonul de Marmură de la Casa Capșa, președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan a transmis un mesaj către întregul spectru al presei românești.

Mesajul lui Doru Dinu Glavan, presedintele UZPR: „Nu se poate fără presă şi nu se va putea fără presă"

„Nu se poate fără presă şi nu se va putea fără presă. Lansăm acest apel de a fi pe cât posibil împreună. Putem să ne cunoaştem, putem să ne transmitem idei, stări, sentimente şi cred că lumea va fi mai bună dacă va înţelege că oamenii din presă, peste proiectele pe care le au în cadrul trusturilor – care pot să aibă conotaţie politică, economică socială-, se pot întâlni ca oameni înţelepţi ai acestei naţiuni.

Să sperăm că toţi lucrătorii din presă vor tinde să fie asemenea oameni pricepuţi, destoinici în a percepe fenomenul naţional pe care trebuie să-l servească. Sper într-o presă care să aducă, într-adevăr, servicii comunităţi noastre”, a spus Doru Dinu Glavan, presedintele UZPR.

Academicianul Eugen Simion, prezent și el la eveniment, a atras atenţia asupra responsabilităţii jurnalistului într-o lume în care gazeta pe hârtie moare.

"Asist cu mare tristeţe la agonia gazetelor de hârtie, sau pe hârtie. E un gen care moare, ceea ce mă umple de multă tristeţe. Pentru că, odată cu gazeta pe care o cumpărai de dimineaţă, când te sculai şi voiai să vezi cum este lumea- sigur că avem televiziuni-, mai ales că între cele două războaie marile gazete erau şi mari gazete literare.

Marii noştri critici de atunci- Călinescu, Cioculescu, Streinu, Pompiliu Constantinescu- scriau la gazete şi în fiecare săptămână erau pagini dedicate literaturii.(...) Ei, a dispărut, din păcate, acest obicei.(...) Când pronunţi cuvântul naţiune astăzi, imediat eşti băgat într-o anumită categorie. Nu trebuie să vă speriaţi. Nu e adevărat. Noi trebuie să fim nişte români europeni", a reiterat Simion.

Placă omagială, dezvelită de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România la 100 de ani de existență

Domeniul jurnalisticii este unul de cultură şi nu se poate scrie istoria României moderne fără istoria presei, a subliniat academicianul Răzvan Theodorescu, vineri, la evenimentul aniversar consacrat sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).

"Domeniul jurnalisticii reprezintă cultură şi creaţie. Şi am scris cu asupra de măsură. Dumneavoastră reprezentaţi această cultură. Nu se poate scrie istoria României moderne fără istoria presei.

Şi nu se poate scrie, chiar pentru perioada comunistă, nu se poate scrie ceva despre acel moment al liberalismului din epoca totalitară, fără presa culturală, care era de cel mai mare nivel. Eu, ca istoric, vă spun că reprezentaţi o parte de istorie, de istorie contemporană şi este suficient acest lucru ca să fiţi consideraţi o breaslă de cel mai înalt respect", a spus Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

Razvan Theodorescu, vicepresedinte al Academiei Romane: „ Domeniul jurnalisticii reprezintă cultură şi creaţie"

Gazetarul şi scriitorul Ştefan Mitroi, fost preşedinte al Uniunii, a deplâns faptul că "presa românească a început să semene cu clasa politică".

"Am mai spus-o. Politicienii sunt aleşi odată la patru ani. Dumneavoastră sunteţi aleşi în fiecare zi. S-ar putea ca mâine să nu mai cumpere ziarul, să nu se mai uite la emisiunea de televiziune.

E o meserie dificilă. Eu am doi băieţi.(...) Dacă ar fi din nou copii, eu nu le-aş spune să se facă ziarişti. Este o meserie foarte, foarte dificilă. Este greu să trăieşti din ea, uşor să mori din ea şi de multe ori ca să fii un bun ziarist trebuie să fii un om rău. Eu, d-aia, cred că n-am fost- social-politic vorbind- un ziarist bun sau foarte bun, pentru că mă străduiesc să fiu un om bun", a spus Mitroi.

Horia Alexandrescu, la rândul său fost preşedinte al UZPR, a evidenţiat faptul că "autorităţile române au uitat complet de ziarişti".

"Cred că momentul ăsta ar trebui să dea de gândit inclusiv autorităţilor române, care au uitat complet de ziarişti, au uitat complet de presă, au uitat de drepturile pe care ar trebui să le avem şi de interesul pe care ei ar trebui să-l aibă pentru noi, pentru media, pentru cea de-a patra putere în stat, care ar trebui să fim şi nu mai suntem. Pentru că, din păcate, după câţiva ani care au urmat din Decembrie '89, presa nu a mai fost condusă de jurnalişti, a fost condusă de patronate, care au interese politice, economice pe care trebuie să le cunoaştem, să le recunoaştem şi în multe cazuri să le şi acceptăm", a spus Alexandrescu.

Placa omagiala a fost dezvelita vineri dimineata, pe strada Constantin Mile nr 4 din Capitala

 


Autor
Îți Recomandăm Și...