In articol:
Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române. Președintele a mai precizat faptul că „anul viitor vom face încă un pas înainte prin creşterea bugetului Apărării la 2,5% din PIB”.
Ziua Armatei Române a fost marcată, marţi, 25 octombrie 2022, prin ceremonii militare şi religioase și depuneri de coroane de flori în mai multe oraşe din ţară.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au fost prezenţi la ceremonia organizată în Parcul Carol I din Capitală.
Iată ce a transmis Președintele Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române!
Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române
”Ne-am reunit astăzi, cu emoţie şi respect, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, pentru a celebra Ziua Armatei României.
Traversăm o perioadă marcată de o accentuată incertitudine, iar efectele acestor provocări complexe ne afectează şi viaţa de zi cu zi.
În actualul context dificil, direcţia noastră este clară: rămânem uniţi şi hotărâţi, ancoraţi în valorile şi simbolurile care ne definesc şi ne dau putere ca naţiune, şi întărim cooperarea cu aliaţii şi partenerii noştri. Armata a fost şi va continua să fie simbolul tenacităţii ş i o componentă esenţială în evoluţia României, contribuind major la parcursul ţării noastre către statutul de stat democratic, ireversibil ataşat valorilor euro-atlantice”,
Citeste si: Klaus Iohannis, ședință la CSAT pe tema războiului din Ucraina
Citeste si: Primul mesaj transmis de Nicolae Ciucă din poziția de ministru interimar al Apărării
„Participarea activă a militarilor noştri în diferite teatre de operaţii, timp de peste 20 de ani, a susţinut consolidarea României în NATO ca un aliat credibil şi stabil, a cărui securitate are la bază statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene, precum şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care se află la cel mai înalt nivel de cooperare în domeniul apărării.
România are un loc distinct în cadrul NATO şi o calitate incontestabilă de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice. În ultimii ani a crescut constant prezenţa Aliată în ţara noastră, fiind operaţionalizate pe teritoriul României o serie de structuri de comandă şi control şi de luptă NATO. Odată cu deteriorarea accentuată a mediului internaţional de securitate, ca urmare a războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, s-a mărit semnificativ numărul militarilor NATO aflaţi în ţara noastră. Împreună cu partenerii şi aliaţii noştri suntem mai puternici şi salut şi cu această ocazie prezenţa acestora în România, ca dovadă a hotărârii de neclintit a NATO de a consolida şi apăra Flancul Estic şi regiunea Mării Negre”, a declarat Iohannis.
Citeste si: Președintele Iohannis vrea majorarea pensiilor cu 15% de la 1 ianuarie 2023
Șeful statului a mai subliniat că, prin deciziile adoptate la Summitul Alianţei de la Madrid, din această vară, acest proces va fi unul continuu, elaborat pe termen lung, fiind un răspuns la toate provocările de securitate cu care ne confruntăm.
”Dragi militari, reprezentaţi Armata României, o instituţie emblematică, respectată şi apreciată la nivel naţional şi internaţional pentru virtuţile care o definesc: loialitate, curaj, abnegaţie şi spirit de sacrificiu. Armata României continuă să se modernizeze, iar în centrul acestui amplu proces de transformare vă aflaţi dumneavoastră, cea mai importantă resursă care dă valoarea şi puterea oricărei forţe militare.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Anul viitor vom face încă un pas înainte prin creşterea bugetului Apărării la 2,5% din PIB, pentru a spori capacitatea Armatei de a-şi îndeplini misiunile încredinţate şi astfel să conferim României şi mai multă credibilitate în exercitarea rolului de pilon regional de securitate. Este vital să investim în propriile noastre forţe de apărare pentru că, din păcate, vedem că există încă state tributare unei mentalităţi depăşite, care folosesc forţa armată pentru a ameninţa suveranitatea unei ţări independente, sfidând întregul sistem internaţional bazat pe reguli.
Răspunsul nostru- al ţărilor NATO şi al partenerilor noştri- trebuie să fie unul decisiv şi hotărât, menit să contribuie la descurajarea acţiunilor oricărui potenţial adversar. Vă îndemn să fiţi parte activă a acestui proces de transformare şi modernizare a Armatei, să continuaţi să vă pregătiţi la cele mai înalte standarde, să vă perfecţionaţi şi să vă consolidaţi abilităţile în concordanţă cu standardele NATO, inclusiv prin valorificarea instruirii în comun cu camarazii aliaţi aflaţi în ţara noastră, pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi de apărare.
Vă mulţumesc pentru devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care daţi dovadă în tot ceea ce faceţi pentru apărarea ţării! Vă urez sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor care vă sunt încredinţate!”, a mai adăugat președintele României.
Din ce este formată Armata Română?
Forțele Armate Române sunt alcătuite din trei categorii de arme și anume: Forțele Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Naval e. Toate acestea sunt formate sub comanda Statului Major al Apărării, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale.
Citeste si: Parlamentul European a votat rezoluția care cere aderarea României la spațiul Schengen
În caz de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei.
La momentul actual, numărul total de efective participante la misiuni internaționale este de 1601. În prezent, sunt trupe române în Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Irak și Afganistan. Mai mult, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat din 2007.