”Vă îndemn să lucrăm împreună pentru valorile solidarităţii şi ale respectului diversităţii, pentru o societate în care, indiferent de etnie şi cultivându-şi identitatea, toţi cetăţenii se regăsesc prin contribuţia lor proprie în marile proiecte ale naţiunii!”, spune preşedintele.

Mesajul integral al președintelui

”Astăzi se împlinesc 165 de ani de când, aşa cum spunea textul Legiuirii pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti, poporul român se despărţea de „neomenia şi ruşinea de a ţine robi”.

Citeste si: Klaus Iohannis conduce vineri ședința CSAT. Ce subiecte sunt discutate

A fost unul dintre acele momente de o relevanţă cu totul aparte pentru cursul spre înnoirea şi occidentalizarea societăţii româneşti la mijlocul secolului al XIX-lea. Precum Unirea Principatelor, petrecută la scurt timp, ori reformele care i-au urmat, dezrobirea romilor a avut un rol major în schimbarea profilului şi a valorilor societăţii de la acea vreme, pregătind ţara noastră pentru întâlnirea cu modernitatea sa europeană.

”Pentru romi, sutele de ani de lipsire de libertate au lăsat cicatrici adânci”

Dezrobirea de la 1856 a fost o mare provocare pentru societatea românească în ansamblul ei. Pentru romi, sutele de ani de lipsire de libertate au lăsat cicatrici adânci şi greu de vindecat. Legea care îi dezrobea nu a rezolvat decalajul enorm, în plan economic şi social, căruia romii îi erau victime, iar în deceniile care au urmat numeroase expresii ale discriminării, urii şi rasismului au marcat în mod tragic existenţa lor.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Klaus Iohannis, ședință de urgență cu liderii coaliției de guvernare. Anunț important despre banii românilor

Depăşirea consecinţelor acestui trecut reprezintă o mare provocare. Într-o Europă socială, prin strategii şi proiecte, o Românie rezilientă trebuie să valorifice mai mult şi mai stăruitor identitatea, potenţialul, capacităţile şi energia cetăţenilor ei de etnie romă. Este extrem de important să eliminăm prejudecăţile şi discriminarea, mult prea frecvent întâlnite în accesul la educaţie al comunităţilor de romi. De aceea, îmi doresc ca „România Educată” să fie vârful de lance al efortului nostru întru egalitate, incluziune şi toleranţă.

”Vă îndemn să lucrăm împreună pentru valorile solidarităţii şi ale respectului diversităţii”

Ultimul an, dominat de efectele pandemiei de COVID-19, a relevat cât de dificil este ca, în perioade de criză, societatea să rămână imună la discursul încărcat de ură, de generalizări şi de culpabilizare în masă. Comunităţi întregi, cum sunt cele ale romilor, ajung să fie vizate de astfel de atacuri. Aceste comportamente şi atitudini sunt inacceptabile într-o societate democratică!

Citeste si: Declarațiile Președintelui Iohannis, după şedinţa cu Ministrul Educaţiei: „ Situaţia este bună” (VIDEO)

Descurajarea şi sancţionarea cu celeritate a discursului incitator la ură, a manifestărilor rasiste, antisemite şi xenofobe stau în puterea tuturor cetăţenilor, dar sunt însă în responsabilitatea specială a celor care, prin natura activităţii lor, dau conţinut real drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti înscrise în Constituţie.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Pentru toate acestea, astăzi, la rememorarea importantului moment istoric de acum 165 de ani, vă îndemn să lucrăm împreună pentru valorile solidarităţii şi ale respectului diversităţii, pentru o societate în care, indiferent de etnie şi cultivându-şi identitatea, toţi cetăţenii se regăsesc prin contribuţia lor proprie în marile proiecte ale naţiunii!”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si