In articol:
„ Participăm astăzi la un moment deosebit, pentru a rememora, cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, devotamentul şi curajul pompierilor militari care în timpul Revoluţiei de la 1848 s-au jertfit pentru apărarea idealurilor de libertate, independenţă şi unitate naţională ale poporului român.
Citeste si: Ce opțiuni are Vladimir Putin după eșecul răsunător din estul Ucrainei
Totodată, onorăm sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru a salva semenii aflaţi în pericol.
„Pompierii şi-au îndeplinit cu abnegaţie misiunile şi au demonstrat că sunt un sprijin stabil şi puternic pentru societatea civilă”
De-a lungul timpului, pompierii şi-au îndeplinit cu abnegaţie misiunile şi au demonstrat că sunt un sprijin stabil şi puternic pentru societatea civilă şi pentru comunităţi.
Citeste si: Președintele Klaus Iohannis va participa la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a
Şeful statului a mai spus că „ ultimii ani au fost marcaţi de creşterea frecvenţei factorilor de risc care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi de apariţia unor provocări noi, cauzate îndeosebi de schimbările climatice radicale cu care ne confruntăm la nivel naţional şi internaţional”.