Părintele Patriarh Daniel a afirmat că Mântuitorul Iisus Hristos merge cu un scop precis să elibereze de demoni pe oameni.

”Iisus îi chinuia pe acești demoni”

„Mântuitorul Iisus Hristos merge cu un scop precis să elibereze de demoni pe doi oameni chinuiţi care nu mai stăteau în cetate cu oamenii, ci se ascundeau în morminte. Această situaţie dramatică, tristă, arată că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte suferinţa fiecărui om şi în acelaşi timp doreşte să-i elibereze pe oameni de stăpânirea diavolului ”, a afirmat duminică Patriarhul României, relatează Basilica.ro.

Mesajul acestuia vine și în contextul în care în România se discută de câteva zile de condițiile inumane în care au fost tratați unii oameni în vârstă la unele centre din Ilfov.

Citește și: El este bărbatul care ar fi acoperit în acte ororile din dosarul ”azilul groazei”. Cine făcea parte din afacere

„Diavolul sau demonii în general sunt consideraţi în Sfânta Scriptură şi în scrierile Sfinţilor Părinţi ca fiind ucigaşi de oameni, vrăjmaşi ai omului şi aceşti demoni chinuiesc pe oameni, dar în mod suprinzător aceşti demoni se simt chinuiţi de prezenţa lui Hristos, întrucât sfinţenia şi bunătatea Lui contrastau cu răutatea demonilor. Şi pentru că era total diferit de ei, Iisus îi chinuia pe aceşti demoni”, a precizat Patriarhul Daniel.

Părintele Patriarh Daniel a afirmat că Mântuitorul Iisus Hristos merge cu un scop precis să elibereze de demoni pe oameni.

Părintele Patriarh Daniel a afirmat că Mântuitorul Iisus Hristos merge cu un scop precis să elibereze de demoni pe oameni.

În cuvântul rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că ideea centrală a Evangheliei din Duminica a 5-a după Rusalii este aceea că „bunătatea lui Hristos eliberează pe oameni de răutatea demonilor”.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

„Pe de altă parte, Iisus vrea să arate că a venit mai întâi să elibereze pe oameni de puterea demonilor şi că valoarea sufletului omului este incomparabil mai mare decât toate bunurile materiale, decât toate valorile comerciale”.

„Mântuitorul Iisus Hristos, deodată cu eliberarea oamenilor de stăpânirea demonilor în mod indirect ceartă pe locuitorii ţinutului Gadarenilor printr-o pagubă materială – ei creşteau porci nu pentru consum, pentru că Legea lui Moise nu permitea consumul cărnii de porc, ci pentru comerţ; de pildă, romanii foloseau ca mâncare carnea de porc, dar iudeii nu – şi într-un fel prin această pagubă gadarenii sunt certaţi că se ocupau prea mult de cele materiale şi prea puţin de viaţa spirituală, de comuniunea cu Dumnezeu şi grija faţă de aproapele”.

Citește și: Alina Gorghiu, precizări în dosarul centrelor în care bătrânii erau supuşi unor tratamente inumane: „Sunt multe instituţii care, în mod clar, nu şi-au făcut treaba până acum”

„Iisus arată prin aceasta şi faptul că la sfârşitul veacurilor demonii vor fi trimişi în adânc, adică în iad, după cum turma de porci, posedată de demoni, s-a înecat în adâncul mării”.

Potrivit Preafericirii Sale, Mântuitorul Hristos vorbește și prin ceea ce face, nu doar prin ceea ce spune.

Potrivit Preafericirii Sale, Mântuitorul Hristos vorbește și prin ceea ce face, nu doar prin ceea ce spune.

Potrivit Preafericirii Sale, Mântuitorul Hristos vorbește și prin ceea ce face, nu doar prin ceea ce spune.

[Sursa foto: basilica.ro]

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

„Când cetatea a fost anunţată că Iisus a permis demonilor să intre în turma de porci şi turma s-a înecat locuitorii cetăţii au ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi L-au rugat să plece din ţinutul lor: fie ca să nu facă alte pagube, căci cunoştea vieţuirea şi păcatele lor, fie pentru că se temeau foarte mult de El şi în loc să-I mulţumească lui Iisus că a eliberat de demoni pe cei doi oameni care erau violenţi şi furioşi şi produceau multă tulburare locuitorilor din acel ţinut, ei i-au cerut lui Iisus să plece din ţinutul lor, iar Iisus nu le-a zis nimic, ci a intrat în corabie și a plecat. Nu i-a învățat nimic prin cuvânt, ci doar prin fapta săvârșită, urmând ca cei care au fost vindecați să le vorbească despre Iisus”, a precizat Patriarhul Daniel.

Citește și: Argeș verifică azilele de bătrâni, centrele pentru persoane cu dizabilități. Situația din Ilfov a îngrijorat autoritățile din mai multe județe

„În Evanghelia după Luca, demonizatul eliberat de Iisus I-a cerut să îl ia cu El, pentru a deveni ucenic și misionar al Lui. Iar Iisus i-a spus să rămână acolo unde îl cunoaște lumea, zicându-i: Spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39). Dacă îl lua Iisus cu sine, nu îl cunoşteau oamenii, dar aici, pentru locuitorii ținutului care l-au cunoscut când era posedat și pe care acum îl văd vindecat, cu mintea întreagă și luminos la chip, el devine un martor și un misionar al lui Hristos prin însuși modul lui de a fi după vindecare. Iată cum Hristos Domnul nu lucrează toate direct El, ci lucrează adesea prin cei pe care i-a vindecat și le-a schimbat viața”, a afirmat, în încheiere, Patriarhul României.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si