Meteo. Cod portocaliu în jumătate de țară. În ce zone vor fi ploi abundente
Meteorologii au emis, luni, Cod portocaliu de ploi torenţiale, în urma cărora se vor acumula ploi, vijelii, descărcări electrice şi grindină, valabil până marţi dimineaţă.
Codul portocaliu va fi valabil în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei. În acelaşi interval, partea de sud a ţării va fi sub avertizare Cod galben, iar de marţi dimineaţă toată ţara se va afla sub Cod galben, până joi.
Citeste si: Prognoză meteo specială pentru București. Vijelii, ploi și grindină în următoarele zile
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.
În acelaşi interval, va fi în vigoare un Cod galben în Dobrogea, Muntenia şi local în Oltenia, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.
Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.Citeste si: Vremea a luat-o razna! Au fost emise peste 400 de avertizări meteo, în iunie 2020
De marţi, de la ora 10.00 şi până joi, la ora 10.00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în toată ţara.
„În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.
Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est şi în zonele de munte”, a transmis ANM.