Meteorologii au publicat prognoza! Cum va fi vremea în zilele următoare şi când va ninge
Meteorologii au anunţat, luni, prognoza pentru perioada 26 noiembrie – 9 decembrie pentru toate regiunile ţării.
Astfel, vremea se va răci treptat, dar accentuat până în jurul datei de 30 noiembrie. Ulterior, temeperaturile vor mai creşte, dar tot vor fi mai mici decât normalul perioadei. În Transilvania, minimele vor coborî, în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie, până la minus 15- minus 14 grade.
Potrivit meteorologilor, în Banat, vremea se va răci treptat, dar accentuat, astfel că media temperaturilor maxime va scădea de la 12 grade în prima zi spre 1 grad în data de 30 noiembrie, apoi va marca o creştere uşoară.
Se vor semnala precipitaţii, în perioada 26- 29 noiembrie când pe arii restrânse vor fi mai însemnate cantitativ, precum şi în intervalul 3- 9 decembrie.
Vremea va păstra aceleaşi caracteristici şi în Crişana. Media temperaturilor maxime va scădea de la 12 grade la începutul intervalului, spre 1 grad în data de 30 noiembrie, apoi se va încălzi uşor, valorile termice diurne urmând a se încadra între 1 şi 6 grade.
Temperaturile minime vor scădea accentuat, de la o medie regională de 8 grade în prima dimineaţă, la -9 grade în noaptea de 30 noiembrie/ 1 decembrie, apoi vor marca o creştere spre -2...0 grade până spre sfârşitul intervalului de prognoză, dar se vor menţine cu mult mai coborâte decât cele obişnuite în această perioadă.Se vor semnala precipitaţii în perioada 26- 29 noiembrie, când vor fi mai însemnate cantitativ, dar şi în intervalul 03-09 decembrie când vor fi, în general, moderate.
În Transilvania, va fi chiar mai frig în următoarea perioadă decât în celelalte regiuni. Astfel, temperaturile maxime vor coborî până la -2 grade în data de 30 noiembrie, apoi va creşte uşor spre 2...4 grade. Regimul termic nocturn va scădea accentuat, de la minime de 4 grade la începutul intervalului, până la valori sub limita de ger, în medie de -15...-14 grade. Ulterior acestei date, temperaturile minime vor creşte spre o medie de -4...-2 grade.
Vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ, în perioadele 26- 29 noiembrie şi între 03 şi 09 decembrie.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În Maramureş, temperaturile vor scădea, în medie, de la 9 grade la început, spre 0 grade, apoi în creştere până la valori de 2...4 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere accentuată, de la 6 grade la începutul intervalului, spre -12 grade, în noaptea de 30 noiembrie/ 01 decembrie, astfel încât vremea va deveni geroasă.
Apoi, minimele nocturne vor fi în creştere până spre -2 grade (în noaptea de 03/04 decembrie), după care nu vor avea variaţii importante.Se vor semnala precipitaţii, moderate cantitativ, în perioadele 26- 29 noiembrie şi între 03 şi 09 decembrie.
În Moldova, până la finalul lunii noiembrie, temperatura aerului va fi în scădere accentuată. Temperaturile maxime vor scădea de la o medie de aproximativ 2 grade la început, până spre -6 grade în ultima zi, iar la cele nocturne, de la o medie de 0 grade, până la -15 grade în 30
noiembrie dimineaţa, astfel
vremea devenind geroasă. În intervalul 01-05 decembrie, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la -5 spre 3 grade, iar cea a minimelor de la -15 grade până la -2 grade. Ulterior, variaţiile termice, puţin semnificative, vor fi spre scădere uşoară, în medie până la 2 grade la maxime şi -4 grade la minime.
Vor cădea precipitaţii, în perioadele: 26 – 29 noiembrie, când temporar vor fi mai însemnate cantitativ şi 03 – 09 noiembrie, când vor fi în general moderate.
În Dobrogea, vremea se va răci până la început de decembrie. În medie, vor fi maxime de la 12 grade în prima zi până la -2 grade în 30 noiembrie şi minime de la 5 grade la început spre -8 grade în dimineaţa de 01 decembrie. Ulterior, temperatura aerului va creşte- la valorile diurne spre o medie de 7 grade (05 decembrie) şi 0...1 grad la cele nocturne, apoi variaţiile termice nu vor fi semnificative.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, dar mai cu seamă în perioadele 26 – 29 noiembrie, când vor fi mai însemnate cantitativ şi între 06 şi 09 decembrie, când vor fi în general moderate.
Şi în Muntenia vremea se va răci accentuat până la începutul lunii decembrie. În acest interval de timp, media regională a maximelor va scădea de la 9 grade la început, până la -4 grade în 30 noiembrie, iar cea a minimelor de la 2...3 grade în primele două dimineţi, spre -11 grade în 01 decembrie. Până în 6 decembrie, va avea loc o creştere de temperatură până la medii de 6 grade ale valorilor maxime şi -2 grade ale valorilor minime, după care variaţiile termice, din nou spre scădere, nu vor fi semnificative.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în intervalul 26 – 29 noiembrie, când vor putea fi însemnate cantitativ şi după 06 decembrie, când vor fi în general slabe.
În Oltenia, temperaturile vor scădea de la 4...5 grade la începutul intervalului, până la -3 grade în data de 30 noiembrie, iar cea a minimelor va coborî spre -11 grade până la 1 decembrie. Ulterior, temperatura maximă aerului va creşte, în medie, până la 6...7 grade în data de 5 decembrie, iar cea minimă se va situa în jurul a -1 grad, în 7 decembrie. După aceea, tendinţa temperaturii va fi din nou de scădere, dar uşoară.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în perioada 26- 29 noiembrie, când temporar vor fi mai însemnate cantitativ, precum şi după data de 6 decembrie, când vor fi în general slabe.
Şi la munte va fi frig, temperaturile fiind în continuă scădere. La valorile diurne, temperatura aerului va fi în scădere spre -7 grade până în 29 noiembrie, apoi în creştere spre 2 grade până în ziua de 4 decembrie şi din nou în scădere, dar uşoară şi treptată, până la – 2 grade, la sfârşitul intervalului. Media minimelor va fi în scădere, de la 1 grad în prima dimineaţă, până la -13 grade în 30 noiembrie, astfel vremea devenind geroasă; în creştere până la -4 grade în data de 4 decembrie, apoi în scădere spre -7 grade la sfârşitul intervalului.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în perioadele 26 – 29 noiembrie şi 03 – 09 decembrie şi local vor fi moderate şi însemnate cantitativ.