"Mi-e foame", primele cuvinte ale baiatului disparut de 6 zile intr-o padure plina de ursi. Parintii l-au lasat acolo fiindca nu a fost cuminte
Dupa 6 zile de cautari, Yamato Tanooka, 7 ani, a fost gasit in padurea in care se pierduse dupa ce parintii l-au pedepsit si l-au lasat pentru cateva momente singur fiindca nu era cuminte. Acum, parintii sunt cercetati pentru neglijenta.
Yamato Tanooka a fost gasit in viata si in siguranta intr-un adapost militar, la aproape 5 kilometri departare de unde fusese lasat singur de parinti, scrie Daily Mail.
Cand a fost gasit de salvatori, baiatul nu a plans si a marturisit ca ii este foame. A fost transportat la spital cu un elicopter si, in afara de faptul ca era epuizat si deshidratat, micutul era perfect sanatos.
De la locul de unde a fost abandonat, baiatul a mers pe jos, prin padurea plina de ursi, aproape 5 kilometri pana cand a ajuns la un adapost militar. Acolo a gasit doua saltele si a dormit intre ele, la 7 grade Celsius. A supravietuit 6 zile in padure dormind in acel adapost si a baut apa de la un robinet de langa cladire.
Cand l-a gasit, tatal lui i-a spus ca ii pare foarte rau pentru durerea pe care i-a cauzat-o. Acum, parintii sunt cercetati pentru neglijenta.
Sambata trecuta, baiatul a fost lasat singur la marginea padurii deoarece era neascultator. Dupa cateva momente, parintii s-au intors sa il ia, dar baiatul disparuse.
Soldatul care l-a gasit l-a intrebat daca el este Yamato Tanooka, iar baiatul a raspuns ca da.
Apoi i-a spus ca ii este foame, iar salvatorul i-a dat niste orez, paine si apa. Baiatul nu a plans deloc.