Microbuz cu pasageri, răsturnat în Sibiu. Șoferul era băut, în zorii zilei
Şapte persoane au fost rănite luni dimineaţa, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în județul Sibiu. Șoferul era băut, deși accidentul a avut loc înainte de ora 7 dimineața.
Author: Sorin Negru luni 31 octombrie 2022 , 09:13
„Din primele cercetări rezultă faptul că, în timp ce conducea un microbuz transport persoane, în care se aflau 6 pasageri adulți, pe un tronson în curbă la dreapta, spre municipiul Sibiu, un bărbat a pierdut controlul direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă în partea stângă a sensului de deplasare”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma evenimentului a rezultat rănirea tuturor celor 7 ocupanți ai microbuzului. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto, un sibian în vârstă de 44 de ani, a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pompierii militari sibieni s-au mobilizat cu următoarele forțe la locul intervenției: 3 echipaje SMURD dintre care unul cu medic, ATPMV, autospecială descarcerare, autospecială de stingere, 2 echipaje SAJ.
Echipajele SAJ au transportat la UPU Sibiu doua victime, barbati ,de 45 și 65 ani .Ambele victime au prezentat politraumatisme prin accident rutier,suspiciune de fractura membru inferior la primul și traumatism de sold la al doilea.
Trafic dificil în condiții de ceață
În zonă s-a circulat îngreunat, cercetările continuând în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat de la primele ore ale dimineții că se circulă în condiții de ceață pe arterele rutiere din județele Sibiu, Alba, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Harghita, precum si pe autostrăzile A1 Sibiu-Deva și A 10 Sebeș-Turda, care pe alocuri reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri.