Un număr de 14 migranţi, dintre care opt minori, au fost opriţi la frontiera de sud-vest, noaptea trecută. Puţin înainte de ora 4.00, operatorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica (cu termoviziune) din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a observat pe direcţia localităţii Beba Veche (în zona Triplex Confinium, aflat la frontiera României cu Serbia şi Ungaria), în culturile agricole din apropierea frontierei, un grup de persoane.
Poliţiştii de frontieră au intervenit împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Sânnicolau Mare. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul este format din 13 cetăţeni afgani şi un pakistanez, dintre care 8 minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 14 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş,
în vederea luării măsurilor legale”, transmit oficialii Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Un număr de 14 migranţi, dintre care opt minori, au fost opriţi la frontiera de sud-vest, noaptea trecută. Puţin înainte de ora 4.00, operatorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica (cu termoviziune) din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a observat pe direcţia localităţii Beba Veche (în zona Triplex Confinium, aflat la frontiera României cu Serbia şi Ungaria), în culturile agricole din apropierea frontierei, un grup de persoane.
Poliţiştii de frontieră au intervenit împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Sânnicolau Mare.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul este format din 13 cetăţeni afgani şi un pakistanez, dintre care 8 minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 14 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale”, transmit oficialii Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Citeste si: Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu- kanald.ro
Citeste si: Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”- wowbiz.ro
Citeste si: Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe model Stoianoglo- antena3.ro