Migranții nu ar mai putea cere azil în Marea Britanie. Ce presupune noua lege care a stârnit controverse
Parlamentul britanic a adoptat luni seara un nou proiect de lege în ceea ce privește imigrația. Proiectul prevede ca migranții sosiți ilegal în Marea Britanie să nu mai poată să ceară azil în această țară.
Author: Maria Stiuca miercuri 19 iulie 2023 , 14:28
De asemenea, în 2022, 45 de mii de migranți au ajuns la bordul ambarcațiunilor pe coastele Marii Britanii, iar anul acesta mai mult de 13 mii de persoane au traversat deja.
Noua lege a fost dur criticată atât în Marea Britanie, cât și de organizațiile internaționale. Astfel, legea îi împiedică pe migranții sosiți ilegal în Marea Britanie să ceară azil. În același timp, guvernul vrea ca migranții reținuți să fie deportați rapid, ori în țara de origine, ori într-o țară terță, precum Rwanda, indiferent de locul din care provin.
Anul trecut, Londra a semnat un acord cu Rwanda prin care imigranții ilegali trebuiau trimiși acolo, însă, până acum, nu a avut loc nicio expulzare.
Controverse la nivel înalt din cauza noii legi privind imigrarea
Proiectul privind imigranții a fost blocat în Parlament săptămâni întregi, Camera Lorzilor cerând mai multe modificări, inclusiv restricții în ceea ce privește detenția copiilor și garanții împotriva sclaviei moderne, potrivit aceleiași surse.
Liderul spiritual al Bisericii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby și membru al Camerei Lorzilor, nu este deloc de acord cu legislația: „Nu văd cum va opri ambarcațiunile cu migranți. Nu am auzit nimic care să mă convingă".
Volker Türk şi Filippo Grandi, șefii agențiilor ONU au declarat că noua lege contrazice obligațiile Regatului Unit în temeiul legislaţiei internaţionale privind drepturile omului şi refugiaţii.