Mihai Leu, fostul campion la box profesionist si raliuri, s-a luptat aproape doi ani si jmatate cu un cancer la colon, dar a avut puterea sa treaca peste cea mai grea perioada a vietii sale. „Mihai a fost operat de profesorul Irinel Popescu si totul a fost o reusita! Medicul i-a taiat o bucata din colon si i-a indepartat infectia care ii macina organismul! Apoi, a inceput calvarul orelor de chimioterapie pe care le-a facut la Viena.

A si slabit mult, in jur de 10 kilograme, si parea ca boala nu se stopa din evolutie. Pe fondul acesta, a venit si a doua operatie, la doar cateva luni de la prima, si tot la Fundeni. Atunci i s-a indepartat drena care facea legatura intre colon si exteriorul corpului si i s-a curatat din nou locul in care avusese tumoarea. A plecat iarasi in Austria, unde si-a facut analizele, in urma carora a aflat ca markerii tumorali sunt in limite normale”, au descris calvarul lui Leu, pentru wowbiz.ro, apropiatii acestuia. Se pare ca Leu si-a revenit complet si chiar are planuri mari de viitor, fiind ofertat de Partidul Miscarea Populara, condus de Traian Basescu, sa candizeze la Senat pe listele sale.  Acesta nu este prima tentativă a lui Mihai Leu de a intra în Parlament, fostul boxer a mai candidat in 2008, insa a pierdut alegerile din colegiul sau. Mihai Leu a fost si consilier al ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Károly Borbély.
Leu a fost si inspector judetean ANL, iar din utima lui declaratie de avere, din ianuarie 2013, reiese ca avea datorii la banci de peste 400.000 de euro.
Traian Basescu este liderul Partidului Miscarii Populare

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si