Close sidebar
Close sidebar

Mii de pensionari, în stare de șoc! Cu cât li se vor impozite pensiile

Senatorul PSD Eugen Teodorovici, ministru al Finanțelor Publice, a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.

R.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din “pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.

Taxarea se aplică numai în situația în care venitul lunar din pensie este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 lei, lunar.

Citeste si: Pensii mai mari din septembrie. Anunțul oficial al ministrului Muncii

Pensiile de la 7.001 până la 10.000 de lei, inclusiv, sunt taxate cu 30% din sumă.

Pentru pensiile de peste 10.000 de lei se aplică un impozit de 50% din sumă la care se adaugă o taxă de 900 de lei.

Pensiile pentru care se aplică impozitul reprezintă sume primite în baza următoarelor legi/statute speciale:

a) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Ce pensie primea Gheorghe Dincă de la statul român

b) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare;

Citeste si: Euro a scăzut spre 4,73 lei. Aurul, la cea mai mare valoare din ultimii 7 ani

e) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare;

h) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare;

i) pensii militare prevăzute în Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare;

j) indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Perioada de aplicare a impozitării este până la 31 decembrie 2025.

Sursa:  cancan.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI