Ministerul Muncii: Există anumiţi angajatori care suspendă contractele de muncă pentru a putea beneficia de aceste indemnizaţii prevăzute
Reprezentanţii Ministerului Muncii a transmis că există anumiţi angajatori care suspendă contractele de muncă pentru a beneficia de indemnizaţiile pentru şomajul tehnic, dar în acelaşi timp cheamă oamenii la muncă, iar acest lucru este un abuz. Până în prezent, la AJPIS au fost depuse 22.000 de cereri, iar la ANOFM - 25.000.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii Alin Ignat a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că la AJPIS au fost depuse până în prezent peste 22.000 de cereri, jumătate dintre acestea venind din partea unor persoane fizice autorizate.
"În primele zile de depunere a solicitărilor pentru aceste tipuri de indemnizaţii s-au înregistrat în total peste 22.000 de cereri. În prima zi vorbim de peste 6.000 de cereri, iar în data de 2 aprilie şi astăzi până la această oră, câte opt mii de cereri în fiecare zi.
Din acest total de 22 de mii de cereri, aproape 50% dintre ele se referă la persoane fizice autorizate, vin din partea unor persoane fizice autorizate. Cele mai multe cereri s-au depus în Bucureşti, iar pe locul doi ca număr de solicitări este judeţul Cluj. Prima cerere pe care am primit-o a fost imediat după miezul nopţii pe data de 1 aprilie, a fost o cerere din judeţul Galaţi, pentru întreprindere familială”, a
afirmat Alin Ignat.
El a precizat că plăţile pentru persoanele fizice autorizate se fac în contul PFA-ului.
"În legătură cu persoanele fizice autorizate trebuie să fac precizarea că plăţile se fac în contul persoanelor fizice autorizate, din motivul că această măsură de sprijin este adresată persoanelor fizice autorizate. Tocmai de aceea nu se poate face o plată din bugetul de stat pentru un sprijin acordat persoanei fizice autorizate, această plată nu se poate face într-un cont personal”, a
explicat secretarul de stat.
El a mai precizat că Ministerul Muncii face toate demersurile pentru ca plata beneficiilor sociale, a alocaţiilor, a indemnizaţiilor de creştere a copilului, să fie făcută înainte de termenul prevăzut, poate chiar înainte de sărbători.
Preşedintele ANOFM, Victor Picu, a anunţat, în aceeaşi conferinţă de presă, că au fost depuse peste 25.000 de cereri pentru plata şomajului tehnic, cele mai multe din Cluj.
"Şi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, începând cu data de 1 aprilie dimineaţă, am primit solicitări pentru plata şomajului tehnic. Până azi au fost depuse peste 25.000 de cereri pentru aproximativ 240.000 de salariaţi, de angajaţi, iar din domeniile care se evidenţiază pentru care au fost depuse acestei cereri sunt industria prelucrătoare şi Horeca.
Dintre toate judeţele ţării, judeţul Cluj a avut o frecvenţă foarte mare a depuneri acestor solicitări, cele mai multe sunt depuse în judeţul Cluj pentru peste 30.000 de salariaţi”, a explicat preşedintele ANOFM.
El a mai spus că de multe ori calculul pentru suma solicitată este greşit.
"Calculul pentru suma solicitată, de multe ori, este greşit. Se solicită mai mult decât calculul care este făcut conform Ordonanţei de Urgenţă 30, Ordonanţei de Urgenţă 32, iar această greşeală pleacă de la faptul că calculul se face nu de la data suspendării contractului,
ci de la data de 16 martie chiar dacă contractul nu a fost suspendat, iar solicitarea indemnizaţiei se face pentru o lună întreagă deşi plata trebuie făcută la 1 aprilie pentru luna martie, deci este o fracţie dintr-un salariu, nu un salariu întreg”, a precizat Victor Picu.
De asemenea, Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii, a spus că au fost primite mai multe petiţii în care au fost sesizaţi despre faptul că unii angajatori suspendă contractele de muncă pentru a beneficia de şomajul tehnic, dar cheamă angajaţii la muncă.
Ministerul Muncii: Există anumiţi angajatori care suspendă contractele de muncă pentru a putea beneficia de aceste indemnizaţii prevăzute
"În ultimele zile am primit din ce în ce mai multe petiţii prin care suntem sesizaţi că există anumiţi angajatori în România care suspendă contractele de muncă pentru a putea beneficia de aceste indemnizaţii prevăzute prin Ordonanţa 30, iar în acelaşi timp cheamă angajaţii la muncă. Trebuie să vă spun foarte clar că acesta este un abuz. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se va uita foarte atent, deja astăzi am solicitat o situaţie a petiţiilor înregistrate la Inspecţia Muncii din luna martie, sunt aproximativ 3.250 de petiţii înregistrate în luna martie şi vom începe să le revizuim şi noi să vedem unde s-au efectuat controale, unde nu s-au efectuat”, a transmis Polak.
El a mai spus că în cadrul ministerului sunt discuţii legate de oportunitatea măririi cuantumului amenzilor pentru munca nedeclarată pe perioada stării de urgenţă.