România găzduieşte, marţi şi miercuri, Reuniunea şefilor diplomaţiilor din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, primul eveniment la nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
UPDATE 20.30. NATO poate aduce forţe suplimentare în regiunea Mării Negre
Ţările NATO au căzut de acord şi au pus în aplicare o prezenţă aliată crescută în regiunea Mării Negre chiar începând din 2014, după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia, a declarat marţi seara secretarul general Jens Stoltenberg.
"Fiind pregătiţi pentru invazie, chiar în dimineaţa invaziei, am activat planurile de apărare. Comandamentul Aliat Suprem a primit autoritatea de a deplasa forţe în această regiune atunci când este nevoie şi asta s-a făcut şi până acum în mare măsură, dar dacă este necesar pot fi aduse forţe suplimentare la sol şi pe mare”, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din NATO, găzduită de Palatul Parlamentului.
UPDATE 19.00. Miniștrii de externe din țările NATO au emis o declarație comună
Miniștrii de externe din țările NATO au publicat marți seara o declarație comună în cinci puncte în care își reafirmă susținerea pentru Ucraina.
"Suntem cu toții la București, aproape de țărmurile Mării Negre, într-un moment în care invazia în curs de desfășurare a Rusia în Ucraina amenință pacea, securitatea și prosperitatea euro-atlantică.
Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru acest război, o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a principiilor Cartei ONU. Agresiunea Rusiei, inclusiv atacurile sale persistente și de neconceput asupra infrastructurii civile și energetice ucrainene, privează milioane de ucraineni de serviciile umane de bază", se spune în declarația NATO.
Acțiunile inacceptabile ale Rusiei, inclusiv activități hibride, șantajul energetic și retorica nucleară nesăbuită, subminează ordinea internațională bazată pe reguli, mai spun miniștrii de Externe ai statelor NATO.
Statement by #NATO Foreign Ministers in Bucharest #ForMin
UPDATE 17.00. Șeful NATO: "Putin folosește iarna ca armă de război"
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți, la București, că președintele Rusiei, Vladimir Putin, folosește iarna ca „armă în războiul împotriva Ucrainei” și încearcă să distrugă infrastructura de gaze și sistemul de energie electrică al țării vecine.
"Este o onoare pentru noi toţi să fim aici, împreună cu dumneavoastră. Astăzi vom discuta despre războiul de agresiune al Rusiei şi modul în care susţinem Ucraina.
Ultimele pierderi ale Rusiei, inclusiv retragerea din Herson, arată curajul incredibil al forţelor ucrainene. De asemenea, arată susţinerea pe care noi o acordăm şi modul în care aceasta ajută pe câmpul de luptă. Susţinerea noastră pentru Ucraina trebuie să continue. Armata rusă încă are capacităţi uriaşe şi foarte multe trupe. Strategia lor este să lase Ucraina pe întuneric şi în frig în iarna aceasta. Noi trebuie să ne păstrăm cursul şi să susţinem Ucraina în lupta de a rămâne o ţară suverană.
NATO nu este parte din conflict, dar ne asumăm că vom susţine Ucraina cât timp va fi necesar", a declarat Jens Stoltenberg.
UPDATE: Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken: Este minunat să mă întorc din nou la Bucureşti
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat marţi, după vizitarea unei expoziţii împreună cu premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu, că este minunat să se întoarcă din nou la Bucureşti.
”Este minunat să mă întorc din nou la Bucureşti. Am fost aici la Bucureşti când preşedintele Clinton şi preşedintele Constantinescu au anunţat lansarea acestui parteneriat strategic. A fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, în căutarea libertăţii”, a spus Blinken.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul de stat american Antony Blinken.
Şeful statului a afirmat că este o plăcere să îl primească pe oficialul american şi că este ”un moment perfect” pentru a face această vizită, ţinând cont de războiul din Ucraina dar şi pentru că trebuie luate decizii dificile şi importante, în cadrul NATO.
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu secretarul de stat american Antony Blinken
”Avem de asemenea de discutat aspecte bilaterale”, a mai spus Klaus Iohannis.
Prima reuniune de acest format are loc în România și al doilea eveniment NATO de nivel înalt găzduit de București. Totodată, găzduirea evenimentului are semnificația împlinirii a 20 de ani de la aderarea la NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este deja la Bucureşti încă de luni, iar întâlnirea se va încheia miercuri.
Pe lângă şefii diplomaţiilor din cele 30 de state membre, secretarul general al NATO şi alţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la reuniune vor participa miniştrii de externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la NATO, precum şi miniştrii de externe din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina, state partenere ale Alianţei.
Secretarul de stat american Antony J. Blinken a sosit în această noapte în București, pentru a participa la Reuniunea Afacerilor Externe ai NATO. Acesta va fi primit marți, la ora 10:30, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Cei doi oficiali au avut convorbiri tete-a-tete, la finalul cărora susţin declaraţii de presă comune.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că este nevoie de un număr sporit de militari aliaţi şi de echipamente prepoziţionate pe Flancul Estic, arătând că este nevoie ca deciziile luate în acest sens la Summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Madrid să se concretizeze.