In articol:
- Angel Tîlvăr, despre dronele căzute în Tulcea: „Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”
- Dronele căzute în județul Tulcea nu au putu fi observate de sistemele de supraveghere
În legătură cu posibila intenție a lansării dronelor în România, ministrul Apărării, Angel Tâlvăr, a spus că, de fapt, teritoriul României nu a fost vizat, iar impactul a fost de natură accidentală.
Angel Tîlvăr, despre dronele căzute în Tulcea: „Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”
În legătură cu situația dronelor din județul Tulcea, ministrul Apărării a mai declarat că, în acest moment „expertizele tehnice cu privire la fragmentele ridicate din cele două locaţii sunt finalizate iar raportul a fost înaintat Parchetului general pentru instrumentarea dosarului deschis, conform procedurilor”.
Astfel, potrivit ministrului, dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană a Ucrainei, în atacurile asupra portului Ismail şi au intrat într-o evoluţie necontrolabilă, în vecinătatea ţintei, ceea ce a determinat pătrunderea accidentală în spaţiul aerian naţional şi căderea acestora în proximitate, pe teritoriul României”.
„Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”, a mai spus ministrul Apărării.
Dronele căzute în județul Tulcea nu au putu fi observate de sistemele de supraveghere
Angel Tîlvăr a mai explicat că dronele nu au putu fi văzute de sistemele de supraveghere și avertizare timpurie din motive obiective care țin de „evoluţia acestora la înălţimi mici şi foarte mici precum şi din cauza ecranării generate de teren şi de infrastructura portuară a Ucrainei”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„Aceste limitări tehnice sunt specifice oricărui sistem radar, oricât de performant ar fi acesta”, a completat ministrul Apărării, spunând că România are în dotare „radare de generație ultimă”.
„Impactul acestor drone nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti sau cu pierderi materiale”, a mai afirmat Angel Tîlvăr, explicând că dronele căzute nu au conținut exploziv.