Ministrul român de Externe a mai precizat că, NATO trebuie să regândească postura pe Flancul Estic, pentru a o adapta la realitatea "care arată că trupele ruseşti sunt în Ucraina şi în Belarus".

"Trebuie să restructurăm postura pentru a o adapta la ceea ce Rusia face în Ucraina şi în Belarus. Pentru că acum când vorbim, practic, Belarus a devenit un alt district militar al Rusiei şi în acelaşi timp trebuie să ţinem cont de prezenţa Rusiei în Ucraina cu forţe militare", a

declarat Aurescu.

"Cât priveşte România, pentru noi cel mai important subiect de pe agendă este răspunsul pe care ar trebui să îl dea NATO la agresiunea rusă, în termeni de consolidare exemplară a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Pentru noi este extrem de imporant să accelerăm, cât de mult posibil, crearea Grupului de Luptă în România, care va fi sub conducerea Franţei", a declarat Aurescu, vineri, înainte de reuniunea extraordinară a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO.

Bogdan Aurescu: "Trebuie să adaptăm poziţia la realitatea care arată că trupele ruseşti sunt în Ucraina şi în Belarus”

Ministrul a mai precizat că va sublinia nevoia ca NATO să reconsidere filosofia, structura şi elementele constitutive ale posturii pe Flancul Estic, astfel condiţiile sunt "total diferite" faţă de cele care erau atunci când s-a început construcţia acesteia.

"Trebuie să adaptăm poziţia la realitatea care arată că trupele ruseşti sunt în Ucraina şi în Belarus. Deci trebuie să regândim totul", a menționat ministrul român de Externe.

Citeste si: Un senator american cere rușilor să îl asasineze pe Vladimir Putin: „Ați face lumii un serviciu”

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ministrul a mai fost întrebat despre ce înseamnă această schimbare a posturii. "Trebuie să restructurăm postura pentru a o adapta la ceea ce Rusia face în Ucraina şi în Belarus. Pentru că acum când vorbim, practic, Belarus a devenit un alt district militar al Rusiei şi în acelaşi timp trebuie să ţinem cont de prezenţa Rusiei în Ucraina cu forţe militare", a răspuns Bogdan Aurescu.

Ministrul de Externe: „Pentru noi este extrem de important să accelerăm, crearea Grupului de Luptă în România”

Ministrul de Externe: „Pentru noi este extrem de important să accelerăm, crearea Grupului de Luptă în România”

[Sursa foto: PixaBay]

"Este diferit faţă de momentul din 2014, când Rusia a ocupat ilegal Crimeea şi apoi şi-a sporit prezenţa militară acolo. Dar la acel moment era ocupată doar Crimeea, deci trebuie să luăm în calcul această nouă realitate şi să ne adaptăm", a precizat el.

Citeste si: Forțele rusești au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie

Bogdan Aurescu a mai subliniat că îi va informa pe colegii săi şi despre decizia anunţată de preşedintele Klaus Iohannis de a creşte procentul din PIB alocat Apărării la 2,5%.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

"De asemenea, le voi cere colegilor mei să sprijine mai mult ţările partenere, în special Republica Moldova şi Georgia", a mai adăugat ministrul.

Citeste si: Refugiații din Ucraina cazați într-o sală de sport spun că în Odesa este un infern

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, astăzi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, la care iau parte şi Finlanda, Suedia şi UE.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si