Claudiu Năsui a menționat că vaccinarea este în creștere, iar numărul de cazuri covid scade și datorită acestora relaxarea va continua.

Claudiu Năsui: „Trendul va fi spre redeschidere, spre relaxare, aşa cum a anunţat şi premierul”

”Trendul va fi spre redeschidere, spre relaxare, aşa cum a anunţat şi premierul. Populaţia vaccinată este în creştere, vaccinarea continuă şi este un succes, ceea ce este un lucru foarte bun.

Avem deja peste 4 milioane de români care au primit cel puţin o doză de vaccin, ceea ce este un lucru foarte bun. De asemenea, numărul de cazuri scade, toţi indicatorii ne arată că este în regulă această relaxare, această deschidere şi că ea va continua”, a precizat, luni, Claudiu Năsui, la un post Tv.

Ministrul a mai spus că va exista sprijin pentru companiile care au fost forțate să fie închise, iar toți angajații să fie remunerați.

Este un sprijin care continuă, este un lucru care a fost făcut pe nişte baze pe care a trebuit să le reparăm din mers, dar facem lucrul acesta în continuare, astfel încât toate întreprinderile care au fost forţate să fie închise(...) toată lumea să fie remunerată”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei anunță că relaxarea măsurilor anti-COVID va continua
Ministrul Economiei anunță că relaxarea măsurilor anti-COVID va continua[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Medicul Alexandru Rafila: S-ar putea să asistăm la un nou val al pandemiei..

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Năsui a precizat că Măsura 1 a fost finalizată, iar toate plăţile au fost efectuate.

”Vă anunţ şi vă spun că inteţionăm să o relansăm. Microgranturi – 2.000 de euro, sume mici, dar care contează. O să o reluăm pentru că ea s-a epuizat”, a mai afirmat ministrul.

Despre Măsura 2, ministrul a spus că aceasta ar avea un deficit de 500 de milioane de euro, adăugând că ” facem măsuri numai în măsura în care le avem bugetate”.

”A fost o greşeală, trebuie să recunoaştem, a statului român să iniţieze măsuri fără să aibă bani să le finanţeze(...) Nu face niciun bine nimănui să promiţi bani pe care să nu-i dai. Acesta este un lucru care cât sunt eu ministru nu se va întâmpla. Facem măsuri numai în măsura în care le avem bugetate”, a mai afirmat ministrul. Acesta a mai precizat că pe Măsura 2 ar fi un deficit de 500 de milioane de euro.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Klaus Iohannis, anunț despre "pașaportul COVID". "Trebuie să avem grijă să nu ducă la discriminări"

Ministrul Economiei a subliniat faptul că luna viitoare ar putea începe să fie aplicată măsura de sprijin pentru HoReCa.

”Avem şi o măsură HoReCa prin care toate întreprinderile din zona HoReCa vor primi 20% din scăderea cifrei de afaceri între 2019- 2020(...) Sper ca în următoarea lună să începem apelul.(...) Ca să nu mai existe buluceală la început sau la final, vom împărţi banii. Toată lumea aplică într-o perioadă, evaluăm cererile şi apoi 2,5 miliarde lei, că atât avem disponibil, îi vom împărţi la toţi. Toată lumea va primi, poate nu toţi banii, dar toată lumea va primi”, a mai explicat Năsui.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si