Ministrul Justitiei, Raluca Pruna: Guvernul va construi doua penitenciare noi
Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a declarat vineri ca Guvernul va construi doua penitenciare noi, de 1.000 de locuri fiecare.
Ministrul a declarat ca problema suprapolularii penitenciarelor nu va fi rezolvata pe termen lung decat prin construirea de noi inchisori.
“Guvernul s-a obligat printr-o strategie adoptata anul trecut sa construiasca doua penitenciare noi, de câte 1.000 de locuri fiecare, si acest lucru este cert. Exista finantare pentru asa ceva”, a spus ministrul Justitiei, potrivit Mediafax.
Pe langa asta, Romania are nevoie si de consolidarea sistemului de probatiune, a mai declarat Raluca Pruna.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
“ Consiliul Europei spune ca simpla construire de locuri noi de detentie nu tine loc de viziune. Daca nu avem o politica penala coerenta, penitenciarele noi se pot umple si vom fi tot timpul in aceeasi situatie. O masura alternativa este si consolidarea sistemului de probatiune. Asta spune noul Cod de procedura penala, este o noua filosofie si aici trebuie sa lucram destul de mult. Am facut un temei legal pentru ca sistemul de probatiune sa primeasca 565 de posturi noi, pe care ar fi trebuit sa le primeasca in ultimii trei ani” ,a mai afirmat Pruna.
Directorul general adjunct al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Dan Halchin, sustine ca ameliorarea situatiei din penitenciare poate fi solutionata prin „ marirea programului in care detinutii stau in afara camerei, cel putin daca vorbim de regimul deschis si semideschis”.