"După doi ani de tergiversări multiple şi piedici ale celor care au dus inegalităţile la rang de politică de stat are loc o adevărată reparaţie morală- Insula Belina şi Braţul Pavel revin în proprietatea statului şi vor fi administrate de ANAR. Aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare- ca românii să aibă acces în interiorul pădurii şi în toate rezervaţiile naturale, iată am mai făcut un pas, în acest sens, şi românii vor avea acces în locaţiile exclusiviste de care beneficia clientela politică, iar Insula Belina va putea fi vizitată de toţi cei care doresc acest lucru.

Bunurile imobile de pe insulă vor fi expertizate şi inventariate, iar dacă se dovedeşte că acestea nu au autorizaţii de construire sau nu respectă reglementările de mediu vor fi demolate", a declarat ”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Citeste si: Senatul dezbate moţiunea ”Democraţia românească în derivă, cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de PSD

Oficialul, împreună cu Ervin Molnar, directorul general al ANAR, au organizat o conferinţă de presă chiar pe pontonul de pe insulă.

Dorinţa jurnaliştilor de a vizita clădirea situată lângă ponton nu a putut fi îndeplinită, deoarece există o sarcină în Cartea Funciară şi nu se poate intra abuziv, după cum a precizat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În perioada următoare, se va înainta către OCPI Teleorman solicitarea de înregistrare, în registrul de Carte Funciară, a proprietăţii publice a statutului, respectiv a dreptului de administrare al A.N. „Apele Române”. De asemenea, este necesară promovarea unei cereri de radiere a menţiunilor privind contractele de închiriere încheiate de CJ Telorman cu Tel Drum SA.

Citeste si: Marcel Vela, avertisment foarte important. Care este cel mai mare pericol acum

Ervin Molnar, directorul general al ANAR, a precizat că „după expertizarea şi inventarierea bunurilor imobile şi o analiză foarte atentă a zonei, realizată de specialiştii ANAR, va fi înaintată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor o propunere pentru gestionarea zonei, astfel încât aceasta să redevină ceea ce a fost până în anul 2013: o insulă de a cărei frumuseţe să se poată bucura toţi românii”.

Braţul Pavel şi Insula Belina revin în domeniul public al statului, mai precis în administrarea Administraţiei Naţionale ”Apele Române”. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: OMS suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca măsură de precauţie

Ca urmare a Hotărârii nr. 943 din 27 noiembrie 2013 privind transmiterea unor părţi de imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” în domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, precum şi darea în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman a unor părţi de imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, precum şi a Hotărârii Consiliului Judeţean Teleorman nr.

135/2018, în data de 20 mai 2020, s-a semnat Procesul verbal de predare-primire prin care bunurile denumite generic Braţul Pavel şi Insula Belina revin în domeniul public al statului şi, pe cale de consecinţă, în administrarea Apele Române (ANAR).


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si