De asemenea, a precizat că luni, reprezentanţii Corpului de control se vor afla ân Dolj şi Mehedinţi pentru a face un raport asupra situaţiei
”Astăzi am vorbit din nou cu doamna premier, am trimis un mesaj ambasadei SUA, cu dorinţa de a avea o colaborare şi a ne asigura că acest minor este în regulă, atât cât poate fi după episodul prin care a trecut. Corpul de control, luni dimineaţă, vor fi în Dolj şi Mehedinţi, am cerut un raport amănunţit de la faţa locului.
Voi primi un raport complet cu evoluţia acestui caz, sper ca şi familia adoptivă să colaboreze, să ne asigurăm, pentru că aceasta este atribuţia Ministerului Muncii, că minorul este stabilizat după această traumă. Este obligatoriu ca minorul să primească şi consiliere psihologică. Facem tot ce este posibil legal, să ne ocupăm, să aflăm starea copilului. Cred că familia adoptivă nu va avea nicio problemă, este interesul major al copilului, să ne asigurăm că acesta este stabil” a spus Marius Budăi, conform antena3.ro.
Fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”mami, nu vreau să plec”.
Citeste si: VIDEO| Vin furtuni și vijelii! România este sub două coduri de vreme rea
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
Citeste si: Trei persoane au murit într-un incendiu la Paris
Citeste si: ”Monstrul din Brașov” n-are cruce în cimitir! Taximetristul Ionuț George Nicolae a fost ucis de colegul de celulă, după ce torturase și omorâse două fete FOTO Acţiunea a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia.
Mai multe fotografii care o înfăţişează pe Sorina alături de mama adoptivă, fratele şi bunica au fost făcute publice, iar apropiaţi ai familiei afirmă că fetiţa a mâncat şi apoi şi-a desfacut bagajele şi cadourile primite şi că se simte foarte bine.
Citeste si: Accident aviatic! Două avioane s-au ciocnit în timpul zborului