Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost întrebat dacă se ia în calcul ca în viitor vaccinarea împotriva Covid să se facă doar la medicii de familie. Răspunsul acestuia a fost unul pozitiv.
„Da, există astfel de discuții. Centrele de vaccinare își au rostul atunci când discuți de o urgență de sănătate publică, când trebuie să existe accesibilitate, volume mari de vaccin care se vehiculează.
În momentul de față, când avem puține persoane care se vaccinează, în mod normal medicii vaccinatori trebuie să devină medicii de familie, așa cum există și pentru alte tipuri de vaccin”.
Citeste si: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: În martie am putea renunța la certificatul COVID. Care vor fi ultimele restricții care vor fi ridicate în România
Acesta a fost întrebat și când urmează implementarea acestei situații
„În curând. Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina, nu se vor închide centrele după care căutăm alternativa”.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Ministrul Sănătății a mai declarat că revitalizarea campaniei de vaccinare este greu de realizat în această perioadă având în vedere că se discută foarte mult de relaxări.
Citeste si: Ministrul Sănătăţii: „12,5% dintre cazurile grave sunt provocate de varianta Delta a virusului, celelalte fiind cauzate de varianta Omicron”
Este luată în calcul varianta renunțării la tichetele pentru vaccinare
Luni, Alexandru Rafila a declarat faptul că în perioada următoare s-ar putea lua în discuţie și renunţarea la tichetele pentru persoanele care se vaccinează cu schema completă împotriva noului coronavirus. El a spus că problema nu este legată de bani.
"Problema nu este a bugetului. Există buget pentru acordarea lor. Au fost un element de stimulare.(...) Era vorba despre un element care să stimuleze vaccinarea.(...)
Nu cred că în momentul de faţă acest tichete mai au un viitor, mai degrabă pentru că discutăm despre un mecanism care a fost pus pentru stimularea vaccinării, care, din păcate, nu a funcţionat în mod deosebit", a susţinut ministrul într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
După ce a fost întrebat dacă se poate renunța la tichete, Alexandru Rafila a răspuns: "În perioada următoare vom discuta despre această posibilitate.
Eu cred că ne vaccinăm ca să ne protejăm sănătatea, nu ca să luăm tichete".
Citeste si: Rafila: În această săptămână vom scădea sub 20.000 de cazuri în fiecare zi